Site icon Curierul de Vâlcea

Accident de muncă, la Prundeni

• o persoană a fost „înghiţită” de un mal, în timp ce săpa un şanţ la reţeaua de canalizare şi alimentare cu apă a localităţii

Ieri, 12 iunie, în jurul orei 09.00, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni au fost sesizaţi telefonic prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe raza comunei Prundeni, s-a produs un accident de muncă în timpul efectuării unor lucrări la reţeaua de canalizare din zonă.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni, însoţită de un specialist criminalist din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani, împreună stabilind următoarele: pe partea dreaptă a DN64, la km 67 + 500 m, în direcţia de mers Rm. Vâlcea – Drăgăşani, un angajat al unei firme de construcţii din Rm. Vâlcea, a fost surprins de alunecarea malului stâng al şanţului excavat, rămânând imobilizat până la nivelul gâtului.

Datorită intervenţiei rapide a echipajului SMURD, persoana în cauză, T. Gheorghe, de 52 ani, din comuna Goleşti, a fost scoasă şi transportată la Spitalul Municipal Drăgăşani, unde s-a stabilit diagnosticul de traumatism coloană cervico-dorsală lombară, traumatism toracic, fiind în afara oricărui pericol.

În cauză se efectuează cercetări împreună cu reprezentanţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor comiterii incidentului.

Exit mobile version