Prin intermediul unui comunicat de presă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea anunță că, în data de 16 septembrie, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.D.N. El se face vinovat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și uz de fals.
Cum a început totul?
La data de 23 august, ajutorul șefului unui post de poliție din Vâlcea, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-a oprit în trafic pe C.D.N., care conducea un autoturism cu numere de înmatriculare de Bulgaria. La control, C.D.N. a prezentat un permis de conducere ce atesta că ar fi emis de autoritățile din Bulgaria pe numele său. În urma verificărilor efectuate, agentul de poliție a constatat că persoana nu deține permis de conducere, iar documentul respectiv este fals. C.D.N. i-a promis polițistului suma de 500 euro pentru a nu-i întocmi dosar penal și pentru a-i restitui permisul de conducere.
Agentul de poliție a formulat denunț la Direcția Generală Anticorupție, iar în urma organizării flagrantului, s-a stabilit că C.D.N. remisese agentului de poliție 300 euro și 900 lei în scopul menționat anterior.
Bărbatul a fost arestat
După flagrant, C.D.N. a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorul de caz dispunând reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior, el a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.