Site icon Curierul de Vâlcea

18 vâlcence au donat păr în cadrul campaniei „Vieți împletite”

În cadrul campaniei „Vieți împletite”, inițiată de Fundația Renașterea în parteneriat cu Asociația „Prietenii Spitalului Vâlcean”, s-au strâns codițe de păr de la 18 donatoare din județ. Potrivit declarației președintelui asociației, Loredana Popescu (foto alăturat – prima din stânga), părul a fost pus într-un colet, trimis astăzi Fundației „Renașterea” și, mai departe, unei firme din Galați, specializată în crearea de peruci din păr natural. S-a luat legătura cu dr. Daniel Stoica de la Oncologie pentru identificarea unei paciente, pentru a i se dona peruca atunci când va fi gata. Inițiativa a venit ca urmare a faptului că nu multe persoane cu afecțiuni oncologice își permit o perucă din păr natural, costul unei asemenea peruci ajungând și la 1.000 euro.ȘUVIȚE
Inițiatorii campaniei vor achita doar prețul manoperei, dar nici acesta nu este tocmai mic: 600 lei. Tocmai de aceea, vâlcenii dornici să ajute pot dona păr, dar și bani pentru crearea a cât mai multor peruci, un sprijin real fiind oferit de Salonul Miss din Râmnic.

Exit mobile version