Site icon Curierul de Vâlcea

161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei române

Ziua jandarmeriei reprezintă pentru toţi jandarmii vâlceni un moment de profundă semnificaţie sărbătorească, dar mai ales un prilej de rememorare a motivelor de mândrie şi satisfacţie ale celor care au înţeles să facă din solidaritate, spirit de corp, profesionalism şi credinţă, virtuţi morale şi inconfun­da­bile, modele de conduită şi acţiu­ne, potrivit jurământului depus sub tricolor şi devizei „lex et ordo” din sem­nul nostru heraldic. Potrivit in­for­maţiilor furnizate de cpt. Liviu Ior­dache – ofiţer Relaţii Publice Inspec­toratul de Jandarmi „General de brigadă Ştefan Buterez” Vâlcea, la împlinirea celor 161 de ani de exis­tenţă Jandarmeria română a ajuns o forţă cu vocaţie, o instituţie credibilă şi echidistantă, apreciată şi dezirabilă atât pe teritoriul naţio­nal, cât şi în afara graniţelor ţării. A fost organizat astfel, pe data de 31 martie a.c., un simpozion în cadrul căruia s-au prezentat următoarele materiale. „Câteva aspecte din acti­vitatea Jandarmeriei Române în timpul primul război mondial” – prof. Ionela Niţu – Direcţia Jude­ţeană Arhivele Naţionale Vâlcea, „Jandarmeria română în contextul sărbătoririi Francofoniei” – prof. Flori Ghiţă de la Biblioteca Jude­ţeană „Antim Ivireanul” şi „161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei române” – inspector şef IJJ Vâlcea, col. Liviu Rotaru. Şi pe data de 1 aprilie, jandarmii au sărbătorit marele eveniment.

Exit mobile version