În cadrul întâlnirilor pe care le-a avut cu ministrul Chiţoiu, deputatul Cristian Buican a mai ridicat şi problemele cu care nordul judeţului se confruntă în vederea finanţării unor obiective de investiţii ce ţin de acest minister şi care ar genera atât locuri de muncă în partea de nord a judeţului, cât şi o capacitate mai mare a acestei zone de a se dezvolta pe termen mediu şi lung. Astfel, prin intermediul unei note adresate ministrului Chiţoiu, preşedintele PNL Vâlcea a solicitat introducerea unei prevederi bugetare pentru anul 2013 prin care să se acorde parţial sau total suma de 15 milioane de euro pentru realizarea hidrocentralei de la Câineni. În opinia deputatului liberal, această investiţie este necesară şi va duce la o creştere pe orizontală atât a numărului de locuri de muncă din zonă, cât şi a veniturilor administraţiilor publice locale şi judeţene. Mai mult decât atât, deputatul Buican le-a sugerat reprezentanţilor Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri că este necesară şi construcţia unei staţii de transformare de 400 MW la Câineni, iar această investiţie poate fi finanţată de Transelectrica tot în anul 2013.
Preşedintele liberalilor vâlceni a mai purtat discuţii şi cu ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Mihai Voicu, pentru a identifica o serie de oportunităţi pe care judeţul Vâlcea, şi în special nordul acestuia, le-ar putea oferi unor posibili investitori strategici care se află în discuţii cu Guvernul României pentru a investii la noi în ţară. Deputatul Cristian Buican este de părere că, pe lângă componenta turistică şi agricolă pe care ar trebui să se axeze dezvoltarea durabilă din nordul judeţului, trebuie avută în vedere şi o necesară componentă industrială, atragerea a 2-3 investitori pentru construcţia unor hale de producţie fiind obligatorie pentru asigurarea de noi locuri de muncă bine plătite, care să aducă atât o creştere a nivelului de trai al cetăţenilor, cât şi o sustenabilitate a bugetelor locale ale localităţilor din nordul judeţului Vâlcea.