Site icon Curierul de Vâlcea

Oamenii legii au depistat mai multe persoane care transportau material lemnos fără documente legale

La data de 21 februarie, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Prevenirea şi Combaterea Delic­­­telor Silvice, împreună cu cei ai Biroului Rutier, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia legalităţii transportului şi sustragerii de material lemnos. Acţiunea poliţiştilor a avut ca rezultat legitimarea unui număr de 21 de persoane, 11 dintre acestea fiind identificate în trafic trans­por­tând material lemnos fără a putea prezenta ­do­cu­mente justificative de provenienţă, fiind apli­cate şi 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.560 lei.

Astfel, Nicuşor R., de 19 ani, din oraşul Bre­zoi a fost depistat în cartierul Râureni, din mu­nicipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce trans­porta cu un autovehicul marca Dacia, 1,3 m.c. material lemnos, specia fag, fără a deţine aviz de însoţire a mărfii. În timpul efectuării contro­lului, condu­că­torul auto a fugit şi a abandonat au­toturismul cu cheile în contact, nerespectând indicaţiile poliţis­tului. În urma verificărilor efec­tuate de către poli­ţişti în colaborare cu specialişti din cadrul Regis­tru­lui Auto Român, s-a stabilit că autoturismul era echipat cu instalaţie GPL neo­mo­logată, ne­exis­tând nici documente de vân­za­re-cumpărare perfectate între conducătorul auto şi fostul proprietar al mașinii, domiciliat în judeţul Alba.

Poliţiştii au luat măsurile legale care s-au im­pus faţă de Nicuşor R., respectiv: reţinerea per­misului de conducere, în vederea suspen­dării, reţinerea certificatului de înmatriculare, pre­cum şi a plăcuţelor de înmatriculare. De asemenea, acesta a fost sancţionat contravenţional conform normelor legislative în vigoare din legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice cu amendă în cuantum de 5.000 lei. Materialul lemnos a fost confiscat şi lăsat în custodia Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, până la finalizarea cercetărilor.

Totodată, Constantin C., de 27 ani, din co­mu­na Racoviţa, a fost depistat pe DN 7, în muni­cipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce transporta cu o autoutilitară marca Ford, 2.4 m.c. material lemnos, specia fag şi stejar. La solicitarea docu­men­telor de către organele de poliţie, acesta a prezentat mai multe avize de însoţire a mărfii. În urma controlului s-a constatat că avizele pre­zen­tate, în număr de 9, nu erau completate cores­pun­zător, motiv pentru care au fost ridicate în vederea efectuării de verificări la nivelul Ocolului Silvic Clăbucet, cu sediul în comuna Câineni, emitența avizelor de însoţire. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform nor­me­lor legislative în vigoare din legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, dispunându-se totodată şi confiscarea materialului lemnos transportat, care a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, până la finalizarea cercetărilor. De asemenea, acesta a mai fost sancţionat contravenţional cu o altă amendă de 700 lei la regimul circulaţiei.

Exit mobile version