Zvonul începutului de an în politica vâlceană: Cristi Jianu, candidat la Primăria Râmnicului?!


Vâlcea politică încearcă să se trezească din amorţeala şi mahmureala Sărbătorilor. Asta în vreme ce zvonurile din jurul ei nu şi-a luat pauză de Crăciun sau Anul Nou. Cel mai important „produs”al târgului îl are în prim plan chiar pe directorul APAVIL, inginerul Cristian Jianu. Astfel, bursa zvonurilor îl plasează pe apreciatul şef de instituţie pe primul loc în listele mai multor partide mici şi care ar avea nevoie urgentă de ceva capital de imagine greu de obţinut pe propriile puteri în doar jumătate de an. Greutatea acestui scenariu vine din perpetua stare de stres pe care Jianu trebuie să o suporte din partea liberalilor, care nu au făcut nici un secret din antipatia pe care i-o poartă. Chiar dacă nu câştigă fotoliul de primar, Jianu poate strica destule calcule, bazându-se doar şi pe câteva sute de voturi din partea angajaţilor săi de acum. În plus, ar avea şanse reale să ajungă în Consiliul Local, unde viaţa este incomparabil mai uşoară decât în „tranşeele” războiului infinit cu peneliştii de la APAVIL.