Ziua silvicultorului, la cea de-a XXVIII-a ediție


• ministrul Ioan Deneș, invitatul directorului Mihăilescu

Ieri, peste 300 de silvicultori din toată țara și din Republica Moldova (directori și foști directori ai direcțiilor silvice și nu numai), alături de parlamentari, reprezentați ai autorităților locale, județene au spus Prezent! La cea de-a XXVIII-a ediție a Zilei Silvicultorului. Evenimentul a fost organizat la Călimănești, la Centrul Expozițional de la Seaca. Alături de șeful Direcției Silvice Vâlcea, Gheorghe Mihăilescu, s-au aflat: ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, secretarul de stat din minister, Ilie Covrig, Nicolae Barbu, vicepreședintele Asociației Forestierilor din România, Adrian Crețu – președintele Asociației administratorilor de păduri din țară, Florinel Constantinescu – primarul orașului Călimănești, Florian Marin – prefectul județului Vâlcea, Ciprian Bahonțu – director Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Adrian Mihăilă, consilierul președintelui CJ Vâlcea, sindicaliști din domeniul silvic etc. Cum invitatul de seamă al manifestării a fost ministrul Ioan Deneș, acesta a fost și cel care a deschis evenimentul, ținând să amintească că, pentru prima dată, Ziua silvicultorilor a fost marcată în 1991, și tot la Călimănești. În discursul său, ministrul a amintit când s-a înființat prima școală de silvicultori și cum au decurs lucrurile de atunci, cu bune și mai puțin bune: „Fondul silvic al țării reprezintă, în acest moment, 27,3%. Silvicultorii au un rol foarte important în exploatarea pădurii ca resursă principală în dezvoltarea țării. Din nefericire, unii cetățeni nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că pădurea este una din resursele principale ale țării și trebuie exploatată în interesul comunităților. Nu fac decât să deformeze activitatea silvicultorilor. Puțini știu că primăvara și toamna plantăm copaci pe suprafețe vaste”. La rândul său, prefectul județului, Florian Marin a urat un sincer La mulți ani tuturor silvicultorilor: „Am avut șansa, în decursul timpului, dar mai ales în prezent să cunosc directorii Direcției Silvice. Domnul Mihăilescu este un profesionist în domeniu. Am participat și eu la două împăduriri și n-ar strica să existe o altă viziune în educație. Dar pentru că este o zi de sărbătoare, le doresc silvicultorilor numai împliniri”. Primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, le-a vorbit celor prezenți despre oportunitățile orașului stațiune turistică, de faptul că au ce vizita și cu siguranță vor fi mulțumiți și vor reveni pe aceste meleaguri. Ca o completare, săptămâna aceasta a intrat în dezbatere modificarea Codului Silvic, respectiv a câtorva articole și se speră ca lucrurile să revină la normal în ceea ce privește unele chestiuni din domeniu, mai ales legate de aprovizionarea cu lemne de foc a cetățenilor.