Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

În fiecare an, la 10 Decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Originea acestei sărbători se află la mijlocul secolului trecut. Se spune că „trăim în cea mai bună dintre lumile posibile”, implicând iluzia că aceasta are şi „o raţiona­li­tate” şi „o armonie” care nu ar putea fi decise decât de o forţă supremă sau divină. Drept urmare, acest lucru ar permite şi omului să-şi gă­sească locul împlinirii şi fericirii în această lume. Au existat, însă, sufi­ci­ente contestări şi argumentări care au dus la pierderea iluziei sau a „vrăjii”, care au contribuit la ceea ce am putea numi „dezvrăjirea lu­mii”. Prezumând că se mai poate adău­ga încă un articol la Declaraţia Uni­versală a Drepturilor Omului: drep­tul de a avea acces liber la ima­ginaţie, „dezvrăjirea” lumii ar fi irea­lizabilă, fiinţa umană având astfel posibilitatea de a crea şi expri­ma public universuri private, vi­suri, gânduri şi dorinţe, de a avea ac­ces permanent la comunicarea între spaţiul public şi cel privat, după cum şi Azar Nafisi relata în „Citind Lolita în Teheran”: „Prin drep­tul de a avea acces liber la ima­ginaţie, estimez că libertatea ce­lorlalţi nu ar invada libertatea noas­tră, libertate ce ne-ar conferi dreptul să promovăm o imagine coerentă şi armonioasă, care să ne motiveze, multiplu şi optimist, ima­gi­­nea unei lumi ordonate şi armo­nioase, imagine iluzorie, în epoca prezentă, ce se destramă în fiecare clipă, lăsând să se vadă imaginea unei lumi aflate în permanent con­flict, agitată de nevoi, dezordine şi război.”

Ce anume provoacă omenirii de azi daune sufleteşti mai mari: lăcomia orbitoare de bani sau graba extenuantă, lăcomia de a obţine bu­nuri sau poziţia ierarhică supe­rioa­ră… sau dorinţa de a avea „totul”? În lumea în care trăim, din dorinţa de a avea „totul” sau „cât mai mult”, ne trezim angrenaţi într-o competi­ţie unde singura „regulă” este „care pe care”. Uităm să zâmbim, uităm să simţim, uităm să fim Oameni… ui­tăm să trăim „împreună cu cei­lalţi”, ceea ce preface democraţia ve­ritabilă într-un mit. Cine nu a ad­mi­rat măcar odată frumuseţea unei păduri toamna, când multitudinea culorilor ce se-mpletesc armonios ne lasă fără cuvinte? O multitudine de copaci… diferiţi, totuşi atât de fru­­moşi. Societatea este asemenea unei păduri. Suntem atât de diferiţi şi totuşi egali în drepturi şi obligaţii. Să învăţăm să ne acceptăm, cu calităţi şi cu defecte, cu toate tră­să­tu­rile de caracter ce ne indivi­dua­li­zează!

Să învăţăm să fim… Oameni! Cu o credinţă adâncă, un sentiment de certitudine şi încredere că vom şti să înfăptuim o lume aşa cum o visăm, vom tăia bezna necunoscu­tului, iar atunci largi ferestre se vor deschide spre viitor, prin care vom vedea priveliştea panoramică a omenirii.