Ziua Educației, marcată și la Grădinița cu Program Prelungit Nord 1


Pe data de 5 octombrie, unitățile de învățământ din județ au marcat, prin diverse acțiuni, Ziua Educației. Un spectacol minunat a fost oferit și de către cadrele didactice și copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Nord 1. În sala de spectacole, grupele mici și mijlocii au pregătit poezii și cântece. Cu ocazia aceasta, s-a remarcat grupa mijlocie A, coordonată de educatoarele Maria Popescu și Narcisa Fița, copiii fiind îmbrăcați adecvat evenimentului.
Ziua Mondială a Educației a fost marcată pe data de 5 octombrie, o ocazie deosebită pentru a aduce un omagiu dascălilor de pretutindeni care educă generațiile viitoare. În anul 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări. Ziua Mondială a Educaţiei nu are rolul de a omagia doar munca profesorilor şi a dascălilor, ci trebuie să fie şi un prilej de reconştientizare a rolului pe care educaţia în sine îl are pentru orice stat.