Ziua adevărului pentru OLTCHIM


oltchimAstăzi este termenul pe care Ministerul Economiei l-a stabilit pentru oficializarea cauzelor care au adus OLTCHIM-ul în genunchi. Aşa cum a anunţat chiar în urmă cu câteva săptămâni, Varujan Vosganian va aduce aproximativ 300 de pagini cu date, cifre şi nume despre picajul spectaculos înregistrat de către colosul chimic vâlcean.

Acesta este doar un pas către stabilizarea situaţiei pentru că Ministerul Economiei vrea ca la mijlocul lunii viitoare să fie convocată o adunare a creditorilor cărora li se va prezenta planul de redresare şi care are în vedere salvarea combinatului prin privatizare. Totodată, este de aşteptat ca, în zilele următoare, noua echipă managerială să-şi preia atribuţiile.

Soluţiile pentru Oltchim sunt căuta­te pe trei paliere, respectiv la Comisia Eu­ropeană, în analiza administratorilor judi­ciari şi în finanţarea activităţilor cu­rente din alte surse, anunţa acelaşi Vos­ga­nian la finele lunii trecute: „Din pă­cate, Oltchim, dincolo că este înglodat în datorii, este şi ipotecat. Cred că şi panseluţele din faţa sediului central şi bordurile sunt ipotecate. De aceea, cei care au condus Oltchim aproape ca n-au lăsat nicio şansă acestui combinat şi probabil din acest motiv verdictul Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Interna­ţio­­nal a fost că Oltchim nu are nicio şansă de supra­vieţuire”, declara ministrul Economiei.

Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL.