Zilele Râmnicului, sub paza Poliției


Polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea, Serviciului de Ordine Publică și Serviciului de Acțiuni Speciale, vor acționa în perioada 18-20 mai a.c., în Râmnicu Vâlcea, pentru siguranța cetățenilor care vor participa la festivitățile organizate pentru sărbătorirea zilelor municipiului Râmnicu Vâlcea.
În acest an, se împlinesc 630 de ani de la atestarea documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care în oraș vor avea loc mai multe manifestări cultural -sportive (târguri tradiționale, expoziții de pictură, concerte, concursuri). Polițiștii din cadrul I.P.J. Vâlcea vor fi prezenți în Parcul Zăvoi, scuarul Mircea cel Bătrân, în zona Primăriei Râmnicu Vâlcea, cinematografului Geo Saizescu, Parcul Mircea cel Bătrân și în parcarea Shopping City Mall, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și prevenirea faptelor antisociale.
Astfel, vor acționa în medie, zilnic, șase polițiști de investigații criminale, 12 de ordine publică și cinci polițiști rutieri, dar și polițiști din cadrul altor structuri.
La acțiuni, vor participa și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea, dar și reprezentanți ai Poliției Locale, care vor executa activități potrivit competențelor.

Cum să scapi nejefuit de Zilele Râmnicului?!
Vine un week-end deosebit, lume multă, vânzoleală mare. Poliția atrage atenția că este contextul ideal pentru a fi jefuit și oferă și sfaturi: Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie, poziţia hoţului fiind permanent riscantă. În general, noaptea se fură din gări, din trenuri, iar ziua în mijloacele de transport în comun, magazine, pieţe, dar numai la anumite ore, atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă, sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora. Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi, este recomandat să ţineţi cont de sfaturile cu caracter preventiv oferite.
În mijloacele de transport în comun, când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră; poziţionaţi geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix in autovehicul; dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe; nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele de transport în comun; nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor; dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate; dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.
La cumpărături: evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări autogări, magazine,etc; portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coş; acordati o mai mare atentie portofelului decât plaselor de cumpărături; siguranța portofelului să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră; când faceți diferite plăți sau cumpărături, nu scoateți tot teancul de bani ci numai suma care trebuie; tineți geanta în față, protejând-o cu mâna; mare atenţie la persoanele care se înghesuie numai la raioanele unde este aglomeraţie; nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice; nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei; nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc.
În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112.