Zeci de medalii interne şi internaţionale


În ediţia anterioară a serialului nostru despre Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” am prezentat detalii despre numele sportivilor şi antrenorilor care au marcat activitatea secţiei de volei. Astăzi ne ne vom ocupa de secţia de Atletism, ramură sportivă ce ocupă un loc important în istoria acestui colegiu.

Făcând un bilanţ de medalii obţinute de-a lungul timpului la campionatele naţionale, trebuie remarcat că au fost cucerite 65 medalii de aur, care sunt dublate de 14 recorduri naţionale. În ceea ce priveşte participările internaţionale, un număr de 24 sportivi au reprezentat ţara peste hotare. Ei au adus, în urma comportării la aceste competiţii, un număr de peste 35 de medalii, dintre care patru la Campionatele Mondiale, două la Campionatele Europene, nouă la Campionatele Balcanice, iar restul la alte concursuri internaţionale.