Zece localități vâlcene, sub semnul marginalizării sociale


La nivelul județului, o treime din copii trăiește în sărăcie, iar riscul ca micuții să rămână în aceeași stare este mult mai mare decât la orice altă categorie de populație. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani au al doilea cel mai ridicat nivel de sărăcie, ca urmare a vulnerabilității lor pe piața forței de muncă. Mai mult, o treime din persoanele care au absolvit doar ciclul infe­rior al educației secundare se află în risc de sărăcie.
În ședința de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului s-a dezbătut acest subiect, iar autoritățile județene au tras concluzia că riscul de marginalizare socială apare în zece localități: Bujoreni, Bunești, Câineni, Dăești, Mădulari, Oteșani, Racovița, Sălătrucel, Șușani și Vaideeni. Datele statistice atestă că în satele Lunca din Bujoreni, Râpănești – Bunești, Câinenii Mari – Câineni, Dimulești – Mădulari, marginalizarea este medie, în timp ce-n Băbuești – Dăești, Sub Deal – Oteșani, Șerbănești – Sălătrucel și Râmești – Șușani, marginalizarea este sub medie. Cu totul altfel stau lucrurile în satele Balota din Racovița și Vaideeni din Vaideeni, unde marginalizarea este peste media generală.

Măsuri pentru reducerea sărăciei

Prezintă risc de marginalizare: persoanele sărace, fără venituri, copiii și tinerii lipsiți de îngrijirea părinților, vârstnicii singuri, persoanele de etnie rromă, persoanele cu dizabilități, persoanele dependente de droguri, alcool, condamnate, dar și cele care trăiesc în comunități marginalizate.
În vederea reducerii sărăciei, s-au adoptat, la nivel de județ, următoarele măsuri: creșterea productivității exploatațiilor agricole mici și mijlocii, creșterea oportunității de angajare a persoanelor vulnerabile, protejarea persoanelor sărace în perioada de iarnă, creșterea accesului la programul de învățare a tinerilor dezavantajați etc.