Zalăul lui Tadici vine în polivalentă


Sâmbătă, 26 octombrie, chiar de Sfântul Dumitru, handbalistele de la Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea vor susține un meci foarte important în Liga Florilor de handbal feminin. În cadrul etapei a noua, jucătoarele pregătite de antrenorul Florentin Pera vor evolua, cu începere de la ora 15.30, contra sălăjencelor de la HC Zalău. Partida se anunță destul de dificilă pentru fetele noastre, gruparea vizitatoare, pregătită de antrenorul Gheorghe Tadici (foto, alăturat) fiind una dintre „nucile” tari ale acestui sezon. De altfel, chiar în etapa inaugurală, Zalăul a detonat «bomba» în Liga Florilor de handbal feminin învingând, pe teren propriu, la un singur gol diferență, redutabilă grupare CSM București. Este adevărat și faptul că în acel joc sau cel puțin în ultimele sale zece minute, arbitrii au greșit de câteva ori flagrant în defavoarea echipei bucureștene, din cauza erorilor comise «cavalerii fluierului» fiind și suspendați de către oficialii Federației Române de Handbal pentru câteva etape. Fără acele greșeli de arbitraj comise împotriva echipei din București probabil că HC Zalău nu ar fi câștigat partida din prima rundă. Însă, chiar și așa, este evident că vâlcencele trebuie să trateze cu maximă atenție partida contra acestui adversar destul de incomod și bătăios.

Pentru echipa vâlceană urmează un program infernal

Misiunea fetelor noastre de a obține toate punctele în partida de sâmbătă se anunță dificilă și prin prisma faptului că, pe parcursul acestei săptămâni, staff-ul tehnic nu a avut la dispoziție întreg lotul pentru pregătiri. Nu mai puțin de șase jucătoare au fost plecate la acțiunea de pregătire centralizată a naționalei de senioare, care s-a desfășurat la Cluj-Napoca sub coordonarea tehnicienilor Thomas Ryde și Costică Buceschi. În plus, echipa noastră vine după o săptămână anterioară destul de solicitantă, în care a disputat un meci de campionat pe teren propriu (câștigat contra Rapidului) și o deplasare foarte dificilă în etapa treia din Liga Campionilor (în care a pierdut pe terenul redutabilei grupări muntenegrene Buducnost Podgorica). Iar asta nu este tot! Pentru SCM Râmnicu Vâlcea urmează alte câteva săptămâni foarte aglomerate, în care elevele lui Florentin Pera vor avea de susținut multe meciuri pe ambele «fronturi»: campionat intern și Liga Campionilor. Iar dacă în competiția internă partidele mai pot fi amânate, în ceea ce privește calendarul jocurilor din Liga Campionilor acesta este foarte strict și partidele din întrecerea regină a handbalului feminin european nu pot fi amânate decât în situații de forță majoră, așa cum sperăm să nu fie cazul pentru SCM Râmnicu Vâlcea.

Partida va fi televizată

În altă ordine de idei, în partida de sâmbătă se întâlnesc echipele clasate pe primul loc (SCM Râmnicu Vâlcea cu 21 de puncte – maximul posibil după șapte meciuri disputate), respectiv pe locul șapte (HC Zalău a strâns 12 puncte după cele opt partide în care a evoluat). Pentru iubitorii sportului vâlcean care nu vor avea posibilitatea de a ajunge în tribunele polivalentei pentru a-și susține favoritele, facem precizarea că întâlnirea programată cu începere de la ora 15.30 va fi transmisă în direct prin intermediul postului de televiziune TVR HD.