WIESBADEN – BĂILE GOVORA… PE BICICLETĂ!


• rezultatele concursului „Băile Govora – o oază de sănătate”

Suntem în masură să vă anunţăm câştigătoarele Concursului „Băile Govora – o oază de sănătate”. Ele sunt BEATE HANSEN şi URSULA HANSEN din Wiesbaden, Germania şi vor fi prezente în această cunoscută staţiune balneară din judeţul Vâlcea, în perioada 23-30 iunie a.c.
Vă reamintim că acest concurs a fost organizat de Radio România Internaţional împreună cu Hotel Palace – S.C. Baile Govora S.A. în calitate de sponsor principal, alături de Primăria Oraşului Băile Govora, Arhiepiscopia Râmnicului şi Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Concursul a trezit un interes deosebit printre ascultătorii postului nostru de radio, pe adresa redacţiilor noastre fiind înregistrate 258 de răspunsuri corecte şi complete. Cele două fericite câştigătoare ale Marelui Premiu vor petrece, în perioada amintită, un sejur de 8 zile (7 nopţi) cu pensiune completă şi tratament balnear la Hotelul Palace – monumet istoric construit la începutul secolului XX, între anii 1911-1914.
Au mai fost acordate suplimentar 90 de premii: 30 de menţiuni, 20 premii III, 20 premii II, 10 premii I şi 10 premii speciale acordate de generoşii noştri sponsori. În corespondenţa anterioară aţi putut afla cele 4 întrebări ale Concursului, la care au fost invitaţi să răspundă ascultătorii. Aceştia au fost atât din ţări europene cât şi din Africa, Asia, cele două Americi, Australia şi Noua Zeelandă.
Un fapt inedit: doamna Beate Hansen va ajunge în România… cu bicicleta, urmând ca, la Sibiu, să se întâlnească cu mama ei, Ursula care va veni acolo cu avionul! Cele două vor fi aşteptate în aeroport de către unul dintre redactorii Secţiei Germane RRI, împreună cu maşina postului nostru de radio şi vor străbate drumul până la Băile Govora.
Bicicleta„Particip la acest concurs din mai multe motive: pentru că există o probabilitate mare de câştig, iar la concursurile anterioare au fost relativ puţini participanţi pe un nu­măr relativ mare de premii”, ne-a scris Beate care a continuat: „Nu am toate bolile care se pot trata la Govora sau la Mangalia, dar orice motiv pentru a reveni în România este binevenit, preferabil cu bicicleta pe Transfăgărăşan. Se pare că, în România, se derulează procese interesante şi optimiste pe care nu vreau să le pierd. Deoarece mass-media germane relatează puţin despre ele, îmi rămân ca surse de informare doar Internetul și RRI”.
La rândul nostru, nu ne rămâne decât să sperăm că cele două ascultătoare – mamă şi fiică – se vor reîntâlni cu bine la Sibiu pentru a-şi continua drumul şi a se bucura din plin de oferta generoasă a staţiunii Băile Govora şi de împrejurimi! Credem că ar fi interesant pentru dumneavoastră să aflaţi, pe scurt, şi alte impresii primite de noi de la ascultători.
Astfel, Jahangir Alam Manto din Bangladesh explică: „Particip la Concurs pentru că am fost în ultimii 26 de ani şi sunt în continuare un susţinător fervent şi loial al RRI şi pentru că am dezvoltat o afinitate faţă de România şi de români. Sunt interesat de tehnicile de tratament tradiţional, am ascultat şi citit articole despre Băile Govora prin intermediul RRI, unde am aflat că, în prezent, turismul balneo-climateric a devenit un segment major al pieţii internaţionale de turism şi că România are 34 de asemenea staţiuni”.
Christer Brunstrom din Suedia scria: „Îmi place să particip la concursurile RRI deoarece ele ne furnizează multe informaţii despre România. Folosesc pagina voastră web şi Internetul pentru a găsi răspunsurile la întrebări. Vă ascult de la începutul anilor ’60 şi cred că postul de radio este o excelentă sursă de informaţii despre România, poporul român şi cultura sa”.
Iar Mattew Weitendorf din SUA argumenta: „Ca bibliotecar interesat de studii muzeale, îmi place să ascult rubricile „Club Cultura” şi „Pro Memoria”. Ambele programe oferă multe informaţii care nu pot fi găsite uşor de noi, cei care locuim în Statele Unite…”.
Vechiul ascultător RRI, Vo­lodimir Gudzenko din Rusia ne-a scris: „Am fost determinat să particip la acest concurs din dorinţa de a vizita România, staţiunile balneare de pe Valea Oltului şi vestitele mănăstiri ortodoxe ale judeţului Vâlcea”.
Din Italia a răspuns Giovanna Zagni: „Ascult programele RRI fiindcă sunt originale și îmi ţin companie în momentele de singurătate. Visez să petrec o vacanţă la Govora, staţiunea înconjurată de mult verde, într-un hotel frumos, unde aş fi răsfăţată şi de unde aş pleca revigorată”.
Ge Shao-Peng din China mărturisea: „Ascultând programele RRI aflu nespus de multe lucruri despre civilizaţia românească, despre istoria şi cultura acestei ţări. De aceea aş dori să mulţumesc redactorilor RRI pentru eforturile depuse. Vă doresc să faceţi emisiuni tot mai interesante şi vă salut cu căldură. Indiferent dacă voi câştiga vre-un premiu la acest concurs sau nu, având în vedere că particip pentru prima oară, nu imi doresc decât să fi făcut un pas mai aproape de voi”.
Dragi cititori, acestea au fost câteva impresii ale participanţilor la Concurs şi vă asigurăm că ele sunt atât de multe încât ar epuiza o ediţie întreagă a ziarului dumneavoastră preferat!!! Suntem siguri că impresiile celor două câştigătoare ale Concursului „Băile Govora – o oază de sănătate” le veţi regăsi la sfârşitul periplului pe neasemuitele plaiuri vâlcene!
Până atunci, Alecu Marciuc şi Răzvan Emilescu vă doresc sănătate, fericire şi spor în toate! Pe curând!
Corespondenţă specială din Bucureşti de la Radio România Internaţional

Bucureşti – luni, 25 mai 2015