Week-end negru în fotbalul vâlcean: Damila şi-a găsit „naşul” la Mioveni.CSM a pierdut clar la Arad!


• neînvins de la preluarea echipei, tehnicianul Erik Lincar a suferit astăzi primul eşec

Deşi pornea drept favorită în disputa de la Mioveni, prin prisma poziţiilor ocupate în clasament de către cele două formaţii care se întâlneau pe teren, nou-promovata Damila Măciuca a fost nevoită să se recunoască învinsă pentru prima dată în acest an calendaristic, într-un meci din campionat.

Vâlcenii au început mai bine partida de la Mioveni, poarta argeşenilor fiind perforată după numai 16 minute de joc. Tânărul atacant Albert Voinea a reuşit un nou gol pentru Damila, în urma unei pase foarte bună recepţionată de la Iosif Melcea. Fostul jucător al Pandurilor a scăpat singur pe contraatac, iar din interiorul careului mare l-a învins pe goalkeeper-ul Popescu.

Peste numai şapte minute, fotbaliştii de la CS Mioveni au oferit o replică pe măsura începutului mai bun de meci pe care l-au avut elevii lui Erik Lincar, vârful Biceanu, înscriind după o greşeală în defensiva vâlcenilor.

Dezastrul a venit după pauză

Damila a rămas şi după revenirea de la „cabine” destul de prezentă în jumătatea de teren adversă, atacantul Bogdan Geantă trecându-şi în cont două şanse importante de a marca, în minutele 46 şi 55. Însă, jocul bun al celor de la Măciuca s-a „tăiat” în minutul 70, atunci când arbitrul de centru a dictat cu mare lejeritate o lovitură de la unsprezece metri în favoarea argeşenilor. Experimentatul Emil Dică a transformat cu siguranţă penalty-ul, întorcând oarecum neaşteptat scorul în favoarea formaţiei sale.

Vâlcenii au căzut psihic din acest moment, Gălan punctând din nou pentru CS Mioveni în minutul 79, la puţin timp după ce tehnicianul acestei echipe, fostul dinamovist Flavius Stoican, îl aruncase în luptă.

Finalul a fost unul de coşmar pentru fotbaliştii pregătiţi de Erik Lincar. Un alt jucător intrat după pauză a pus şi el umărul la una dintre cele mai categorice înfrângeri pe care Damila le-a suferit de când evoluează în eşaloanele superioare şi chiar prima de când antrenorul orădean a preluat destinele acestei formaţii (din luna ianuarie a acestui an). Simion a marcat în minutul 84, în urma unei acţiuni personale. Acesta a scăpat singur cu portarul Botaş, iar cu ajutorul unui şut din interiorul careului mare a dus scorul la un neverosimil 4-1 pentru CS Mioveni. Partida s-a încheiat cu acest rezultat, unul neaşteptat, având în vedere poziţiile pe care le ocupau cele două echipe înaintea etapei a VIII-a (Damila – locul al doilea; CS Mioveni – locul al treisprezecelea).

Tot într-un joc din această rundă, CSM Râmnicu Vâlcea a pierdut la scor de neprezentare disputa de la Arad, în compania formaţiei UTA. Gazdele s-au impus cu scorul de 3-0, gruparea râmniceană rămânând fără nici măcar un gol marcat în cele trei deplasări pe care le-a susţinut în noul sezon, ocupând ultimul loc în clasamentul Seriei Vest.

Miercuri, intermediară cu Unirea

Următorul joc pe care Damila Măciuca îl va susţine în campionatul ligii secunde (Seria Vest) va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, atunci când Federaţia Română de Fotbal a programat prima etapă intermediară din acest tur de campionat. Astfel, miercuri, 24 octombrie, cu începere de la ora 15.00, stadionul „Municipal” din Drăgăşani va găzdui partida dintre Damila Măciuca şi Unirea Alba Iulia, un meci în care elevii lui Erik Lincar sunt obligaţi să câştige dacă vor să îşi menţină poziţia secundă (promovabilă) pe care o ocupă pentru moment în clasament.

Rezultatele consemnate în etapa a VIII-a

Unirea Alba Iulia – Alro Slatina 1-1

Oara ’26 / Crăciun ’60

Poli Timişoara – Luceafărul Oradea 2-0

Şeroni ’56, Boldea ’83

CS Mioveni – Damila Măciuca 4-1

Biceanu ’23, Dică (p) ’70, Gălan ’79, Simion ’ 84 / Voinea ’16

FC Maramureş – FCM Tg. Mureş 1-1

Pop (p) ’76 / Sfârlea ’86

FC Bihor – FC Argeş 2-1

Mărkuş (p) ’40, Puşcaş ’49 / Dulcea ’83

UTA Arad – CSM Râmnicu Vâlcea 3-0

Gligor (p) ’56, Silvăşan ’63, Laso ’79

Voinţa Sibiu – FC Timişoara

Anulat, ambele formaţii s-au retras din campionat

Corona Braşov a stat