Week-end cu peripeții pentru doi tineri din Craiova: RĂTĂCIȚI LA VOINEASA!


Doi tineri din Craiova, care au venit, week-end-ul trecut, la Voineasa, au trecut prin mai multe «aventuri» la munte, fiind nevoie de intervenția jandarmilor vâlceni pentru scoaterea acestora din bucluc!
Ei au urcat, sâmbătă, cu telegondola, pe pârtia Domeniului Schiabil Transalpina. La coborâre, au ales alt traseu, prin pădure, un drum pe care nu îl cunoșteau. La scurt timp, s-a întunecat. Prietenii lor, aflați la baza pârtiei, după ce i-au așteptat aproximativ trei ore în zadar, au apelat la jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Voineasa, de teamă ca aceștia să nu fi pățit ceva.
Jandarmii vâlceni s-au mobilizat imediat și au plecat în căutarea lor. Totul era contra cronometru, așa că s-au folosit de o autospecială cu semnalele acustice și sonore pornite, alt jandarm a pornit pe schiuri, iar celălalt a plecat în grabă cu snowmobilul. Au încercat să îi sune tot timpul pe turiștii rătăciți, dar telefoanele le erau închise.

Tinerii le-au promis jandarmilor că nu se vor mai ține de prostii!

„La un moment dat, unul dintre turiștii rătăciți a răspuns speriat la telefon. Acesta a fost liniștit de către jandarm, care l-a asigurat că, dacă își păstrează calmul și îi dă câteva informații, în scurt timp o să fie găsiți. Au fost îndrumați eficient de către jandarmi, care cunoșteau foarte bine zona, astfel încât, în aproximativ 20 de minute, au reușit să iasă la un drum forestier și să fie găsiți. Speriați și obosiți, au reușit cu greu să zâmbească pentru a le mulțumi jandarmilor salvatori, care timp de aproximativ două ore, nu s-au gândit decât la faptul că două vieți depind de abilitățile lor. Din fericire, nu au fost necesare îngrijiri medicale pentru cei doi tineri, care au mărturisit jandarmilor vâlceni că a fost ultima oară când se abat de la un traseu marcat și că, după această experiență neplăcută, au conștientizat cu adevărat pericolele la care au fost expuși”, au anunțat jandarmii vâlceni.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea