Week-end cu două vernisaje la Galeriile «Cozia Pasaj»


Vineri, 13 aprilie, cu începere de la ora 17.30, la Galeria de Artă «Cozia Pasaj 1» din centrul Râmnicului se va desfășura un nou vernisaj. Este vorba despre expoziția de pictură a artistei bucureștene Corina Preda Perianu. Expoziția se intitulează «Confesiuni» și se derulează în organizarea Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea.
De asemenea, sâmbătă, 14 aprilie, cu începere de la ora 14.00, la Galeria de Artă «Cozia Pasaj 2» din centrul Râmnicului se va desfășura o expoziție itinerantă de fotografie intitulată „Anotimpuri”. Vor expune membri ai grupului „La Conacul Fotografilor”, atât din România, cât și din Marea Britanie și Germania.