„Vrem să fim percepuți ca cetățeni români de etnie rromă!”


• este dorința președintelui Vilian Stoica, manifestată de Ziua Internaţională a Rromilor, care a fost sărbătorită discret, dar elegant, la Vâlcea

Ziua de 8 aprilie figurează ca moment de importanţă majoră pentru persoanele rrome din întreaga lume, în această zi celebrându-se Ziua Mondială a Rromilor, sărbătoare ce datează încă din anul 1971, când a fost adoptată cu prilejul primului Congres Internaţional al Rromilor. Scopul unei astfel de zile este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei romilor omorâţi de nazişti în timpul Războiului al doilea Mondial.

„Rromii trebuie să trăiască fără dis­cri­­minare, să aibă acces egal la edu­caţie, la piaţa muncii şi la sistemul sa­nitar. Pentru noi, este o mare săr­bă­­toare. Sărbătorim Ziua Rromilor de pretutindeni, dar ne aducem aminte şi de cei care au pierit în lagărele de exterminare. În acelaşi timp, vrem să arătăm că putem organiza o manifes­tare elegantă, de bun simţ la care să vorbim cu şi despre comunităţile noas­­­tre, despre educaţie, tradiţii”, a decla­rat Vilian Stoica – preşedintele Partidei Romilor Pro Europa – filiala Vâlcea.vilian-stoica_romeo-radulecu

În acest an, evenimentul a fost organizat într-un spaţiu elegant, des­tul de discret fără surle şi trâmbiţe, s-a vorbit despre activitatea partidei în ultimul an, despre cum percep comu­nităţile sprijinul acordat de organizaţia judeţeană a Partidei, cât de mult i-a ajutat în obţinerea documentelor, intră­rii lor în legalitate şi normalitate. „Vrem să schimbăm şi anumite idei precon­ce­pute, vrem să fim percepuţi ca cetă­ţeni români de etnie romă, să nu fugă lumea de noi”, a precizat Stoica la în­tâl­nirea cu toţi membrii şi liderii struc­turilor din localităţile Raco­viţa, Brezoi, Călimăneşti, Dăeşti, Rm. Vâlcea, Bă­beni, Frânceşti, Romanii de Sus, Vaideeni, Ioneşti, Drăgăşani, Laloşu, Lungeşti. Alături de rromi s-au aflat primarul Râmnicului – Romeo Rădu­les­cu, primarul Călimăneștiului – Ilie Amu­zan, reprezentanţi ai Ins­pec­tora­tului Şcolar, ai Liceului din Că­li­mă­nești, ai Direcţiei pentru Protecția Drep­turilor Copilului. După ce fiecare dintre invitați a luat cuvântul, a urmat un scurt program artistic cu dansuri țigănești.