Vrei să trăiești mai mult? Mută-te în Păușești-Măglași


Îndemnul aparține edilului Alexandru Dediu și vine ca urmare a faptului că foarte mulți localnici au depășit vârsta de 90 de ani, unii ajungând chiar la 100 de ani. Așa cum am mai precizat, luni, la sediul primăriei, a fost aniversat cel mai longeviv cetățean al comunei, Gherghina Ceaușu, la onorabila vârstă de 100 de ani. În urmă cu trei ani, în aceeași sală de ședințe, a fost marcat, cu același fast, centenarul Gheorghe Bălan cunoscut ca nea Ghiță Bălan.
Cine vrea să trăiască mai mult, să se mute în Păușești-Măglași. Să vină aici, să-și cumpere casă și poate trăi și până la 100 de ani. Exemplu este doamna Gherghina Ceaușu, dar am mai avut cetățeni la 100 de ani și mai avem localnici trecuți de 90 de ani”, a precizat edilul Alexandru Dediu.
Gherghina Ceaușu a avut trei băieți din care îi mai trăiesc doi, are opt nepoți și 10 strănepoți.