„Vom avea un dispensar ultramodern”


• declară primarul Romcescu de la Slătioara
Așa cum vă informam zilele trecute, pentru dispensarul din satul Mogești al comunei Slătioara a fost dat, în data de 10 iulie, ordinul de începere a lucrărilor. Lucrarea are ca termen de execuție o perioadă de 24 de luni, fiind vorba de un proiect amplu. Primarul Sorin Romcescu spune că este posibil ca investiția să fie finalizată mai rapid, în funcție de condițiile meteo din perioada următoare. „Dispensarul va fi dotat cu aparatură modernă, va avea spații de așteptare, de tratament, parcare, spații de cazare pentru medicii și dotări care să permită localnicilor să efectueze investigații medicale și tratamente fără a se mai deplasa la Horezu sau a Râmnicu Vâlcea. Dispensarul va putea deservi și turiștii care au nevoie, numărul celor care tranzitează zona Slătioarei, atrași de obiectivele turistice, fiind din ce în ce mai mare”, a mai spus Romcescu.