Voi reprezenta cu cinste, demnitate şi bună-credinţă zona Horezu în Parlament


Dragi locuitori ai Colegiul Horezu Băbeni, încep prin a vă mulţumi în modul cel mai sincer pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o la alegerile din 9 decembrie. Prezenţa dumneavoastră numeroasă la vot, precum şi numărul de voturi pe care mi le-aţi acordat mă obligă să fiu, în continuare, foarte responsabil şi foarte aproape de comunităţile locale. Cel mai mare număr de voturi obţinut din postura de candidat al Uniunii Social Liberale este o mare satisfacţie, dar reprezintă şi o responsabilitate în plus. Este ştiut faptul că modernizarea comunelor şi oraşelor vâlcene, îmbunătăţirea traiului locuitorilor, asigurarea unor condiţii civilizate de viaţă necesită timp, efort şi ajutor din partea autorităţilor judeţene şi centrale. Cunosc bine localităţile cu oameni harnici, capabili, hotărâţi şi ambiţioşi, primarii, consiliile locale din acest colegiu, greutăţile zilnice şi am încredere că împreună vom reuşi să dezvol­tăm aceasta zonă românească deosebit de frumoasă.

Ca parlamentar al Colegiului Horezu – Băbeni am fost coautorul a zeci de moţiuni simple sau de cenzură şi am elaborat peste 80 propuneri legislative de mare importanţă pentru cetăţeni, printre care: privatizarea OLTCHIM; creşterea pensiilor veteranilor de război; acordarea unor drepturi invalizilor şi văduvelor de război; acordarea unor drepturi (contravaloarea unui hectar de teren) invalizilor şi văduvelor de război; îmbunătăţirea sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; modificarea sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; modificarea Legii privind creşterea producţiei de cereale; modificarea şi comple­tarea Legii Educaţiei Fizice şi Sportului; modificarea şi completarea Legii venitului minim garantat; crearea unui complex energetic în Vâlcea; preluarea de către administraţiile locale din Brezoi, Ocnele Mari şi Costeşti a blocurilor de locuinţe deţinute de către Socie­tatea Naţională a Sării; Legea drumurilor; Legea gazelor; Legea energiei electrice; Legea redevenţei. Am sprijinit primarii din Colegiul Horezu sa obţină finanţări de la Uniunea Europeană sau de la Guvern, implementându-se astfel cinci programe de dezvoltare rurală prin Măsura 3.2.2. în Bărbăteşti, Costeşti, Tomşani, Slătioara şi Cernişoara, iar la Stoeneşti se derulează Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – Măsura 3.2.2.D. În toate localităţile din Colegiul Uninominal Horezu se execută lucrări pentru alimentarea cu apă şi amenajarea drumurilor comunale prin Hotărârea de Guvern 577. De asemenea, în majoritatea aşezărilor această zonă s-au executat lucrări, prin Ordonanţa 7, privind alimentări cu apă şi canalizări, construirea de poduri şi podeţe, precum şi amenajarea de baze sportive. Voi continua să fac acest lucru, să mă zbat – alături de primari – pentru comunităţile!

Stimaţi cetăţeni din Buneşti, Băbeni, Bărbăteşti, Cernişoara, Costeşti, Frânceşti, Horezu, Măldăreşti, Mateeşti, Oteşani, Pietrari, Păuşeşti, Slătioara, Stroeşti, Stoeneşti, Tomşani, Vaideeni, vă asigur că interesele, am să lupt pentru realizarea obiectivelor propuse de aleşii dumneavoastră – primari şi consilierii locali, să facem astfel ca în următorii 4 ani să trăiţi mai bine şi să beneficiaţi împreună cu părinţii şi copii dumneavoastră de condiţii civilizate de viaţă.

Cu deosebit respect şi consideraţie,

Aurel VLĂDOIU