Viziunea USL privind energia


buican_cristi3• deputatul Cristian Buican prezintă soluţiile Opoziţiei pentru un domeniu strategic al economiei naţionale
 

Zilele trecute, preşedintele PNL Vâl­cea, deputatul Cristian Buican, a parti­ci­pat la lansarea programului Uniunii So­cial Liberale privind energia, program ce cuprinde viziunea opoziţiei despre unul din cele mai importante domenii de acti­vitate din România, cel energetic. În opi­nia deputatului liberal Buican, dezvol­tarea sectorului energetic este esenţială pentru relansarea şi modernizarea eco­no­miei româneşti şi trebuie tratată prio­ritar atât prin prisma interesului inves­ti­torilor străini asupra acestui domeniu dar şi prin influenţa pe care o are domeniul energetic asupra traiului de zi cu zi a românilor. Pe această cale, Buican a do­rit să prezinte cele trei priorități ale USL în domeniul energetic care vor repre­zenta direcţiile de acţiune ale viitoarei guvernări: atragerea de investiții – volu­mul investițiilor necesare în acest do­me­niu este de 30 miliarde de euro; crearea de locuri de muncă – prin încurajarea mineritului și a proiectelor de dezvoltare pentru comunitățile care depind de sectorul energetic (Valea Jiului, Bazinul Olteniei, Cernavodă, Mediaș); protejarea consumatorilor – prin acces egal și sigur la produsele energetice, protecția so­cială a celor care au cu adevărat nevoie, respectarea principiului transparenței.

Deputatul Buican este de părere că în contextul intern şi internaţional, mar­cat de criza economică, sectorul ener­ge­tic românesc dispune de mari resurse, de expertiză confirmată şi de remar­ca­bile oportunităţi pentru a fi la baza relan­sării economiei româneşti. În plus, parla­men­tarul PNL este de părere că ceea ce se întâmplă în aceste zile la Vâlcea cu privire la neînţelegerile dintre CET şi SNLO reprezintă cel mai bun exemplu pentru care un astfel de program pentru energie este necesar, în lipsa acestuia, populaţia având de suferit. „Haosul din domeniul energetic pe care l-a instaurat actuala putere şi exemplul concret pe care noi vâlcenii îl trăim aceste zile mă determină să consider programul USL privind energia unul foarte important. Cei care vor fi interesaţi vor vedea că avem o viziune clară şi o serie de proiecte prio­ritare printre care şi crearea unui com­plex energetic pe Oltenia, pentru a re­zolva, o dată pentru totdeauna, proble­ma aprovizionării CET-urilor şi a asigura românilor, apă caldă şi căldură la cele mai mici preţuri”, a declarat deputatul Buican.