Vitralii: Povestiri cu sensul deplin (2)

Clopote în lacrimi. Drama unui tată lovit mai rău decât de aripa războiului; răpit (nu prizonier, pentru care există totuşi legi întru apărare) de gheara roşie, zgripţu­roasă, a unui timp antiuman. Tatăl, care aş­teptat acasă, „a uitat” să vină la prânz – şi nu avea să (mai) vină nici la cină. A fost adus pe catafalc.

Fântâna albă. Cea mai dramatică poves­tire din volum. Vocile unor morţi din pământ, în căutare de aer (şi dreptate). Voci care nu iartă; care nu pot ierta. Sămânţa unui posibil roman.

La frontiera cu cerul. Duios recviem pentru un câine iubit şi credincios.

Nadă pentru lupi. Un tăietor de lemne şi calul său petrecându-şi zilele, una după alta, cu aceeaşi povară în spate – până îmbătrânesc împreună.

Singurătatea lui Nechita. Drama unui copil neînţeles de semeni – nici de co­legi/profesori, la şcoală; nici de părinţi, acasă – sfârşind în deznădejdea evadării.

Spovedania Annei Morand. Drama unei femei petrecute aievea, salvată de credinţa în Dumnezeu.

Templul lui Ahile Tracul. Plonjări în lumi şi mituri străvechi, în care o insulă cu nume de Şarpe sporeşte  misterul.

Un oraş pe Lună. De fapt, un oraş pe pământ, abandonat de oameni şi unelte, arătând aşa cum am crede noi că este pe Lună: dezastru. O apocalipsă. Interesant „paznicul” acestui oraş: rămas ultimul să dea seamă? – sau … să stingă lumina? Încă o sămânţă de posibil roman.

Aş încheia cu o concluzie desprinsă din prefaţa pe care scriitorul Emil Lun­geanu o consacră acestei cărţi: „Remar­ca­bile prin po­­tenţialul lor empatic, scrierile aces­tui mare sentimental de modă veche ră­mân o pildă de eficienţă a simplităţii, de în­trebuinţare a limbajului binar al bătăilor inimii, de alternanţă sistolic-diastolică între exaltare şi deprimare. Inspirate mai mult sau mai puţin din propriile experienţe, ele ar pu­tea trece lesne, în ansamblu, drept un vast jurnal personal dezarticulat, în bun acord cu conceptul gidian de literatură pro­fe­sat de un Camil, Eliade sau Eugen Ionesco”.

Participanţi la lansarea volumului, care a avut loc la Biblioteca Metropoli­tană „Mihail Sadoveanu” din Capitală, scrii­torii Geo Călugăru şi Vasile Răves­cu au adresat autorului şi cărţii sale câte o epigramă ad-hoc.

Geo Călugăru:

Câtă vreme pe pământ trăiesc

Nu îmi doresc oraşul de pe Lună,

De-o fi însă să mă răzgândesc

Am să te rog să-mi pui o vorbă bună.

Vasile Răvescu:

Nu-i mai ajunge pământul…

De ce? N-ar putea să spună.

Intuind deznodământul

Vrea să se mute pe Lună!