„Viperele albastre”, învinse în ultimul minut


• Sepsi Sfântu Gheorghe a triumfat la Vâlcea cu un gol marcat din penalty

Sâmbăta trecută, pe stadionul din Parcul Zăvoi, CS Municipal Râmnicu Vâlcea a primit replica surprinzătoarei echipei covăsnene Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Partida a contat pentru etapa a XV-a din liga secundă de fotbal și a fost una de mare importanță pentru ambele cluburi. În eventualitatea unui succes, fotbaliștii vâlceni, pregătiți de antrenorul Jerry Gane, ieșeau din conul de umbră în care s-au afundat și urcau câteva poziții în clasament. De partea cealaltă, covăsnenii de la Sfântu Gheorghe aveau nevoie de un succes pentru a ține pasul cu echipele de top ale competiției și a spera în continuare la o promovare istorică în primul eșalon al fotbalului românesc.

Meci cu eliminare pentru Vâlcea și puține faze de poartă

Sub aceste auspicii, fotbaliștii celor două formații au început destul de modest jocul, cuvântul precauție fiind pus la priorități în ambele tabere. Ghinionul a lovit necruțător trupa noastră încă din minutul 10. Atunci, fundașul Ioan Neag a văzut cel de-al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu, lăsându-și echipa în inferioritate numerică pentru tot restul meciului. „Viperele albastre”, cum sunt alintați jucătorii de la CS Municipal de către suporterii care vin să îi susțină meci de meci la stadion, au încercat să „dezghețe” totuși atmosfera și așa destul de rece, toamna târzie făcându-și din plin simțită prezența. Nu a fost să fie, iar pauza a găsit cele două echipe la aceeași egalitate „albă”, consemnată și la primul fluier al arbitrului, chiar dacă atacantul Bogdan Geantă a avut o șansă imensă de a înscrie la mijlocul primei reprize.

Sepsi a încasat două roșii pe final, dar a înscris în ultima secundă

Timpul petrecut la cabine a părut să fie de mai bun augur pentru râmniceni, care au revenit ceva mai motivați pe teren și dornici de a bifa cele trei puncte propuse chiar dacă sufereau în continuare de handicapul numeric. Partida a fost destul de anostă în primele 30 de minute ale reprizei secunde, covăsnenii făcându-se remarcați prin câteva faulturi destul de dure și mai puțin prin fazele de fotbal. Avertismentele arbitrului au contat mult și pentru oaspeții din Covasna, ei „pierzând” doi oameni într-un interval scurt de timp, în preajma minutului 85. Burlacu – cumul de cartonașe galbene și Huiban – roșu direct au fost nevoiți să meargă mai repede la vestiare, Vâlcea preluând inițiativa. Băieții lui Jerry Gane au dominat mijlocul terenului cu autoritate și au încercat să marcheze golul izbăvitor. Ei au avut câteva șarje ofensive foarte importante în ultimele minute ale timpului regulamentar de joc, profitând și de spațiile imense de pe teren. Numai că neșansa și neputința au făcut ca vâlcenii să nu găsească drumul cel bun spre gol. Iar ca meciul cu Sepsi să aibă parte și de o „bomboană pe colivă”, la ultima fază de joc a întâlnirii, un jucător râmnicean a atins balonul cu mingea chiar în propriul careu. Centralul bucureștean Florin Miron nu a stat prea mult pe gânduri și a indicat lovitură de la unsprezece metri în favoarea echipei din Covasna. Și-a asumat răspunderea executării acestei faze fixe Daniel Ene de la oaspeți, iar experimentatul jucător ofensiv nu a dat greș chiar dacă portarul nostru s-a aflat foarte aproape de a intercepta balonul.

În clasament,
din rău în mai rău

Sepsi a marcat așadar până la urmă, cu foarte mare noroc și din lovitură de la unsprezece metri, în poarta echipei noastre și a stabilit scorul final. Echipa covăsneană s-a impus cu 1-0 și a bifat toate cele trei puncte ale întâl­nirii. Grație aces­tui succes, Sepsi continuă lupta pentru promovarea în Liga I, această formație aflându-se acum pe locul patru în clasament, la numai trei puncte în urma ocupantei poziției secunde. Din păcate pentru CS Municipal Râmnicu Vâlcea, eșecul cu Sepsi a făcut ca echipa noastră să nu mai poată spera la altceva (cel puțin până la finalul turului de campionat) decât la acu­mularea unor puncte care să o îndepărteze de zona „fierbinte” a clasamentului. Acum, echipa noastră se află pe locul al doispre­zecelea în ierarhie, la numai șase puncte în fața primei formații de sub „linia” care asigură menținerea în liga secundă.

Etapa viitoare, meci greu pe terenul liderului

Ca și cum situația echipei noastre nu ar fi una destul de delicată în clasamentul ligii secunde, elevii antrenorului Jerry Gane vor avea parte de un meci infernal runda viitoare. La finalul acestei săptămâni, municipalii vor evolua pe terenul liderului Juventus București, trupa din Capitală fiind o „nucă” extrem de greu de bătut pe propriul teren. În plus, și peste două etape, băieții noștri vor avea parte de un alt meci foarte greu. Atunci, ei vor primi vizita Olimpiei Satu Mare, gruparea din nordul țării fiind una dintre pretendentele la promovarea în Liga I.

Rezultatele etapei a XV-a

ACS Berceni – Olimpia Satu Mare 1-7
UTA B.D. Arad – Academica Clinceni 3-2
CS Balotești – Dunărea Călărași 0-3
Foresta Suceava – CS Afumați 0-2
ASU Poli Timișoara – Unirea Tărlungeni 2-0
CSM Râmnicu Vâlcea – Sepsi Sfântu Gheorghe 0-1
Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea 1-0
Chindia Târgoviște – Juventus București 0-0
Metalul Reșița – Șoimii Pâncota*
*anulat, echipa Șoimii Pâncota s-a retras din campionat
CS Mioveni – FC Brașov**
**s-a disputat aseară, după închiderea ediției noastre

În clasamentul Ligii a II-a, primele cinci poziții sunt ocupate de următoarele formații: Juventus București – 35p, FC Brașov – 31p, CS Mioveni – 28p, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – 28p și Olimpia Satu Mare – 27p.