Vineri noapte, în Vâlcea: Casă în care se desfășura un priveghi, cuprinsă de flăcări


• proprietara locuinței, mama persoanei decedate, a suferit atac de panică și a fost transportată de urgență la spital
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la puțin timp trecut după miezul nopții, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în satul Văleni al comunei Păușești.
„Până la stingerea incendiului, au ars: acoperişul casei, construit din lemn cu învelitoare din țiglă, pe o suprafaţă de circa 60 mp; materiale combustibile din încăperea în care se afla o persoană decedată (fiica proprietarei – 43 de ani, pentru care se făcea priveghi). De asemenea, s-a prăbușit tavanul. Persoana decedată a fost scoasă de către rude din casă până la sosirea pompierilor. A fost necesară intervenţia echipajului SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, întrucât proprietara, în vârstă de 70 de ani, și o altă femeie, în vârstă de 52 de ani, au suferit atacuri de panică. Proprietara a fost transportată la spital. Din cauza imposibilității ajungerii autospecialelor la casă (drum îngust), a fost necesară realizarea unui dispozitiv de stingere de circa 400 de metri. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este necurăţarea coşului de funingine”, au transmis pompierii vâlceni prin intermediul unui comunicat de presă.

Sfaturi de la pompieri

De asemenea, pentru prevenirea unor situaţii asemănătoare, reprezentanții ISU Vâlcea au mai informat că este obligatorie respectarea următoarelor reguli:
• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului;
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).