VIDEO: E aproape gata! Kristina Liscevic și colegele de la SCM vor lansa prima piesă muzicală


După cum ați aflat și în alte rânduri din paginile cotidianului nostru, handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea și specialiștii casei de discuri Lee Music lucrează la un videoclip în care jucătoarea Kristina Liscevic joacă în «rolul principal», versurile pe care le vom auzi fiind compuse chiar de ea. În videoclip, Kiki va apărea «flancată» de colegele de la SCM. Noi am văzut preview-ul acestui clip și vă invităm și pe dumneavoastră să o faceți pentru a vă convinge că fetele de la SCM nu sunt talentate doar la handbal, ci și la muzică. După ce va fi lansat, credem că acest video (care, probabil, se va «viraliza» prin mediile de socializare) va reprezenta o modalitate alternativă de promovare atât a echipei de handbal, a jucătoarelor, a Lee Music, cât și a orașului Râmnicu Vâlcea! Melodia se numește „I’m gonna win” („Voi învinge”).
„Sunt foarte fericită pentru că primul meu single va apărea în curând. Mulțumiri Lee Music, Mireya Gonzalez și fetelor din echipa mea, SCM Râmnicu Vâlcea. Împreună am realizat acest proiect”, au fost cele câteva, dar destul de cuprinzătoare, cuvinte pe care le-a transmis Kiki Liscevic odată cu lansarea «demo-ului» pentru video-ul muzical ce va apărea în perioada următoare!