Victorie mare pentru municipale!


• HC Zalău – HCM Râmnicu Vâlcea 23-26 (10-12 la pauză)
• echipa noastră a obținut cea de-a doua victorie pe teren advers în acest campionat și a ajuns la mijlocul ierarhiei Ligii Naționale

Duminică dimineața, într-un meci ce a putut fi urmărit în trans­mi­siune directă, HC Municipal Rm. Vâlcea a evoluat în deplasare, pe terenul formației HC Zalău. Întâlnirea dintre jucătoarele gazde, pregătite de experimentatul antrenor Gheorghe Tadici, și fetele noastre, antrenate de tehnicianul Constantin Ștefan, a contat pentru etapa a XII-a a Ligii Naționale, penultima din turul actualului sezon competițional. Înaintea acestei partide, ambele formații aveau mare nevoie de puncte, Zalăul și Vâlcea țintind victoria din motive diferite. În cazul gazdelor, un succes ar fi echivalat cu obținerea unui punctaj care să trimită echipa pregătită de Gheorghe Tadici în imediata vecinătate a podiumului Ligii Naționale. De partea cealaltă, gruparea de la poalele Capelei avea nevoie de puncte pentru a îndepărta și mai mult sceptrul retrogradării de deasupra sa, unul care devenise mai amenințător după ce echipa noastră pierduse două întâlniri importante de pe teren propriu, cu Măgura Cisnădie și HC Dunărea Brăila.

Vâlcea s-a aflat în avantaj pe aproape tot parcursul jocului

Întâlnirea de duminică a început cum nu se poate mai bine pentru noi, elevele antrenorului Constantin Ștefan reușind să treacă în avantaj încă după primele minute de la primul fluier al arbitrilor. Gazdele au menținut însă ritmul impus de fetele noastre, Zalăul situându-se constant la unul sau cel mult două goluri „handicap”. Mai mult, la mijlocul primei reprize, gazdele au reușit chiar să restabilească egalitatea, tabela de marcaj indicând scorul de 8-8. Acesta a fost însă un moment psihologic al întâlnirii, municipalele devenind leoaice după ce au fost egalate. Cu rusoaica Daria Ilina în mare formă, dar și cu Ani Senocico, Janina Luca sau Ana Maria Simion cu un apetit de gol extrem de ridicat, Vâlcea a pus la respect trupa lui Tadici, echipa noastră ajungând să aibă și trei-patru goluri avantaj în ultimele zece minute ale primei reprize. Scorul consemnat la pauză putea fi unul și mai detașat în favoarea echipei noastre dacă râmnicencele nu ar fi avut câteva sincope în defensivă și nu au ar fi ratat o lovitură de la șapte metri în chiar ultimele secunde de joc. Așa, prima repriză s-a terminat cu scorul de 12-10 în favoarea trupei noastre, un rezultat care a menținut deschis jocul oricărei situații.
După revenirea de la „cabine”, HC Municipal a apăsat în continuare la fel de puternic pedala de accelerație, avantajul fetelor lui Constantin Ștefan sporind la cinci și chiar șase goluri. Zalăul a încercat să reziste eroic, gruparea sălăjeană fiind ținută în „calcule” doar de reușitele golgeterei Andrada Trif. Vâlcea putea „închide” partida în preajma minutului 50, când a avut posibilitatea de a se desprinde la mai mult de șase goluri diferență. Gazdele s-au încăpățânat însă încă o dată să nu se dea bătute înaintea ultimului fluier, și au reușit să mai reducă din diferența de scor. Cu câteva goluri consecutive marcate, zălăuancele au menținut suspansul până în ultimul minut. Spunem asta fiindcă, la 60 de secunde înaintea gongului final, Vâlcea avea un avantaj de numai două goluri. Mi­nunea mult dorită de gazde nu s-a produs însă, vâlcencele spulberându-le elevelor lui Tadici chiar și speranțele pentru obținerea unei remize. Partida s-a încheiat cu scorul de 26-23 în favoarea formației noastre, succesul aducând trei puncte extrem de prețioase în contul trupei sprijinite financiar de Primăria Râmnicului.
Cele mai bune marcatoare ale HC Municipal în partida disputată duminică, la Zalău, au fost Daria Ilina – 6 goluri, Ani Senocico – 6, Ana Maria Simion – 4, Andreea Adespii – 4, Janina Luca – 3.