Victorie magnifică pentru Oltchim!


Ionela_Stanca• „galacticele” s-au calificat în „primăvara” Ligii Campionilor de pe primul loc al grupei D, graţie succesului obţinut cu Itxako Navarra

Handbalistele de la CS Oltchim au spus „rămas bun” publicului vâlcean în acest an printr-o victorie superbă reuşită împotriva finalis­tei din sezonul trecut al Ligii Campionilor, Itxako Navarra. Chiar dacă pentru vâlcence a fost ultima partidă disputată în faţa proprilor suporteri în anul 2011, ceea ce au oferit în „teren” i-a făcut pe cei 3.000 de spectatori prezenţi duminică seară în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnic să trăiască „pe viu” un meci în care au avut parte de tot ceea ce înseamnă handbal de calitate: jucătoare de primă clasă, execuţii de pus „în ramă”, răsturnări dese de scor şi ce putea fi mai frumos pentru ei, decât un final în care echipa favorită a câştigat? Poate doar gândul la trofeul Ligii Campionilor, vis care pare din ce în ce mai real, chiar dacă mai este mult până acolo.

Întâlnirea cu Itxako a fost specială atât pentru publicul vâlcean, cel care aştepta de aproape un an revanşa împotriva ibericelor datorită faptului că în sezonul trecut au blocat „calea” Oltchimului spre semifinale, cât şi pentru handbaliste, acestea cunoscându-le destul de bine pe fetele din Spania, o dovadă în acest sens, dar şi de un fair-play deosebit, fiind îmbrăţişările şi felicitările din finalul meciului între componentele celor două loturi.

Partida dintre Oltchim şi Itxako s-a desfăşurat în cadrul etapei a VI-a (ultima) din grupa de calificare D. Cele două formaţii erau deja calificate în faza grupelor principale, însă marea miză a disputei consta în faptul că învingătoarea reuşea să se califice în „primăvara europeană” chiar de pe prima poziţie, asigurându-si astfel adversari ceva mai facili pentru fazele superioare ale competiţiei, deşi la acest nivel nicio echipă nu mai poate fi considerată „mică”. Prima repriză a duelului româno-spaniol din Sala Sporturilor a început pe placul fanilor şi a membrilor galeriei „Brigada Zăvoi”, „chimistele” reuşind să marcheze constant şi să se desprindă pentru prima dată la două goluri diferenţă (8-6) în minutul 13. Nimic nu anunţa însă căderea inexplicabilă din jocul handbalistelor lui Radu Voina, care în următoarele 10 minute nu au reuşit să mai marcheze nici măcar un gol, scorul fiind în minutul 23 favorabil pentru Itxako (9-8). Diferenţa de două puncte se păstrează şi finalul primei părţi o „prinde” pe campioana Spaniei tot în avantaj (13-11 la pauză). În actul secund, râmnicencele încep mai bine, reuşesc să restabilească egalitatea în primele trei minute (13-13 în minutul 33), dar Alexandrina Barbosa şi ale sale colege ţin să demonstreze că nu întâmplător au ajuns sezonul trecut până în ultimul act al întrecerii, ele revenind la „cârma” jocului (16-14 în minutul 38). Ozel şi Managarova mai aduc încă o dată egalarea pe tabelă în urma unor contraatacuri „fulger” (16-16 în minutul 40), iar din acest moment „galacticele” îşi încep spectacolul „marcă înregistrată”, în timp ce ibericele se pierd de tot cu firea şi clachează. Valentina Ardean-Elisei oferă publicului vulcanic motive să „erupă”, ea fiind „omul meciului” (mai ales datorită reuşitelor din cea de-a doua repriză) şi, împreună cu Yeliz Ozel le taxează pe spaniole ori de câte ori au ocazia, prin fructificări ale fazelor de contraatac. Meciul se termină „ca în poveşti” pentru public, ultimele 10 minute fiind demne de a face parte din „manualele” despre cum trebuie jucat handbalul. Scorul final a mulţumit cu siguranţă spectatorii (30-22), handbalistele oferindu-le un frumos cadou înainte de despărţire, ele încărcându-se cu „moral pozitiv” pentru marea provocare a acestui an, campionatul mondial din Brazilia. Cele mai bune marcatoare din tabără valceană au fost: Ardean-Elisei cu 10 reuşite; Yeliz Ozel 7; Oana Chirilă 4 şi Patricia Vizitiu 3. De partea cealaltă, Alexandrina Cabral Barbosa a avut prilejul încă o dată să arate că este o super handbalistă, mai ales prin stilul execuţiilor sale, dar şi prin numărul reuşitelor (7 goluri). S-au mai remarcat Aguilar Diaz cu 5 „transfomări”, precum şi Berenguer sau Zebic, fiecare cu câte 3 goluri marcate.

În cealaltă partidă a grupei din etapa a VI-a, Dinamo Volgograd a trecut de Buxtehuder cu scorul de 29-23, astfel că situaţia finală în grupa D a fost destul de clară: Oltchim 10p (168-146); Itxako 8p (163-158); Dinamo 6p (170-160); Buxtehuder SV 0p (138-175); primele două clasate obţinând „biletele” pentru grupelor principale. Această fază superioară a Ligii Campionilor va avea loc între 4 februarie şi 11 martie 2012, „structura” ei fiind formată din opt echipe, împărţite în două grupe. Cele opt formaţii care s-au calificat sunt următoarele: Buducnost Podgorica (Muntenegru), Larvik (Norvegia), Eto Gyor (Ungaria), Oltchim Râmnicu Vâlcea (România), Midtjylland (Danemarca), Krim Lubljana (Slovenia), Metz Handball (Franţa) şi Itxako Navarra (Spania). Important de menţionat este faptul că primele patru formaţii enumerate mai sus vor face parte din urna „capilor de serie”, în timp ce ultimele patru, nu vor avea acest statut. Tragerea la sorţi este programată chiar astăzi! Adversarele posibile pentru Oltchim sunt următoarele: o singură echipă dintre Buducnost (acolo unde evoluează şi fosta „chimistă” Adriana Ţăcălie), Larvik şi Gyor, în calitate de cap de serie (alături de Oltchim evident); precum şi alte două „nume” care se vor stabili dintre Midtjylland, Krim şi Metz. Vom reveni cu amănunte în ediţiile următoare!