Victorie la 19 goluri pe terenul Universității Cluj!


• jucătoarele de la HC Municipal au obținut cel mai concludent succes din întreg campionatul
• vâlcencele au încheiat Liga Națională pe locul opt, în afara obiectivului stabilit pentru acest sezon

Vineri și sâmbătă, Liga Națională de handbal feminin și-a consumat ultima etapă a sezonului 2015/2016. HC Municipal Râmnicu Vâlcea, echipă pregătită de antrenorul Constantin Ștefan, ocupa poziția a opta înaintea rundei de final. Gruparea sprijinită de Primăria Râmnicului avea nevoie de un succes, coroborat cu un semieșec al Craiovei, pentru a-și îndeplini obiectivul trasat pentru acest sezon: clasarea în prima jumătate a ierarhiei finale. Adică ocuparea poziției a șaptea, dat fiind faptul că în campionatul de elită al handbalului feminin românesc participă 14 formații.

Succes fără drept de apel
Prima parte a condiției a fost îndeplinită de jucătoarele noastre. Elevele lui Ștefan au început suficient de motivate partida din ultima etapă (a XVI-a) și au câștigat pe terenul Universității Cluj. Întâlnirea de vineri nu a avut mai deloc un echilibru, Vâlcea dominând din primul și pînă în ultimul minut. Gazdele, foste vicecampioane în urmă cu câteva sezoane, nu au contat în fața vâlcencelor, oltencele făcând legea pe teren. HC Municipal a intrat cu un avantaj de 10 goluri la pauza întâlnirii, tabela indicând 21-11 în favoarea trupei noastre.
Nici după revenirea de la vestiare, situația din teren nu s-a modificat. Vâlcencele au dominat cu autoritate, iar gazdele nu au făcut altceva decât să încerce limitarea scorului. Gruparea râmniceană putea realiza un scor astronomic în acest joc din ultima etapă, însă relaxarea din ultimele minute a făcut ca meciul să se încheie cu un succes la „numai” 19 goluri în favoarea trupei noastre. Chiar și așa, victoria cu 39-20 de pe terenul Universității Cluj este cea mai concludentă din întreg sezonul pentru formația de la poalele Capelei. Astfel, cu cele trei puncte acumulate vineri, HCM Râmnicu Vâlcea depășise SCM Craiova. Echipa noastră ajunsese la un total de 40 și urcase pe locul șapte.

Craiova s-a impus pe terenul Rapidului. Giuleștencele au retrogradat!
Vâlcea a căzut însă de pe locul șapte la finalul zilei de sâmbătă, când s-au disputat și ultimele jocuri din runda de încheiere a Ligii Naționale. SCM  Craiova s-a impus la trei goluri pe terenul bucureștencelor de la Rapid (scor 32-29 în favoarea oaspetelor). Rezultatul a făcut ca fetele din Bănie să încheie campionatul pe locul șapte, depășind Vâlcea cu numai un punct, iar Rapidul să retrogradeze, după ce a fost învins de Măgura Cisnădie la golaveraj. Alături de giuleștence, în liga secundă de handbal feminin a mai retrogradat HC Alba Sebeș, codașa întrecerii, care a încheiat campionatul cu numai patru puncte acumulate în 26 de etape!

Slobozia și Cisnădie merg la baraj
Tot în urma jocurilor din ultima rundă, s-au stabilit și echipele care vor participa la turneul de baraj pentru evitarea retrogradării. Formațiile care au încheiat Liga Națională pe locurile 11 și 12, respectiv Unirea Slobozia – 17p și Măgura Cisnădie – 16p, vor da piept cu ocupantele pozițiilor 2 și 3 din cele două serii ale ligii secunde. Astfel, formațiile din eșalonul secund care își vor încerca șansa de a promova în prima ligă sunt CSHM Buzău, Știința București (ambele din Seria Est), Cetate Devatrans și CSM Slatina (ultimele două din Seria Vest). Cele patru echipe vor fi împreunate cu cele două din Liga Națională trimise la baraj, Unirea Slobozia și Măgura Cisnădie. Acestea vor fi împărțite în două turnee de câte trei. După ce vor juca meciuri directe, pe teren neutru, după sistemul „fiecare cu fiecare”, câștigătoarele celor două turnee vor primi dreptul de a evolua în viitorul sezon al Ligii Naționale.

Danubius Galați și CSM Bistrița au promovat direct
Locurile rămase vacante după retrogradarea echipelor Rapid București și HC Alba Sebeș vor fi completate cu formațiile care au câștigat cele două serii ale ligii secunde. HC Danubius Galați s-a impus în Seria Est a Diviziei A și a pro­movat în Liga Națională, ace­lași lucru izbutindu-l, în premieră, și CSM Bistrița din Seria Vest.
CSM București s-a încoronat, din nou, campioană
Și dacă tot suntem la un moment de bilanț în Liga Națională, se cuvine să prezentăm și laureații sezonului care tocmai a tras cortina. Cu 75 de puncte acumulate, CSM București a câștigat al doilea titlu consecutiv de campioană a țării. La numai trei puncte în urmă, HCM Baia Mare și-a trecut în palmares al doilea titlul consecutiv de vicecampioană. Interesant de remarcat este faptul că cele două echipe fruntașe s-au întânit în această ultimă rundă. Vineri, în Sala Sporturilor din Baia Mare, într-un meci care oricum nu putea influența câștigătoarea titlului, gazdele de la HCM s-au impus cu 30-28 în fața bucureștencelor. Astfel, trupa din Capitală a suferit primul eșec din acest sezon chiar în ultima rundă. Chiar și așa, CSM București a câștigat campionatul cu un avans de trei puncte în fața marii rivale din Baia Mare.
Ultimul loc al podiumului a fost prins de către gruparea brașoveană, Corona. Echipa de la poalele Tâmpei va reprezenta țara noastră în viitorul sezon al Cupei Cupelor. Locurile patru și cinci din clasamentul final al Ligii Naționale au fost ocupate de formațiile HC Dunărea Brăila – 52p și HCM Roman – 47p. Pe pozițiile șase și șapte s-au clasat CSM Ploiești – 43p, respectiv SCM Craiova – 41p.