Victoria cu Turris a dus Flacăra pe primul loc în Liga a III-a


Sâmbătă după-amiaza, pe stadionul Treapt din Horezu, s-a disputat un meci foarte important, contând pentru etapa a IX-a din Seria C a Ligii a III-a de fotbal. Flacăra Horezu (17 puncte), ocupanta poziției a treia în clasamentul dinaintea acestei runde, a primit replica liderului Turris Turnu Măgurele (18 puncte). Chiar dacă întâlnirea a fost una destul de tacticizată, cu relativ puține ocazii de gol, cele două combatante au oferit un spectacol frumos, demn de o întâlnire între două formații care, din sezonul următor, ar putea spera la o prezență în eșalonul al doilea valoric al fotbalului românesc. Prin Radu Georgescu (în minutul 25), Flacăra avea să înscrie ceea ce urma să se dovedească singurul gol al meciului, implicit cel al victoriei.
Și partea secundă a meciului a fost una destul de săracă în ocazii mari de gol, Flacăra și Turris trecându-și totuși în cont câteva șanse importante. Avantajul minim înregistrat de pe parcursul primei reprize le-a fost suficient horezenilor pentru a izbuti o victorie cu 1-0, care i-a trimis pe primul loc al clasamentului în Seria C. Runda a noua a fost una cât se poate de bună pentru Flacăra și prin prisma faptului că una dintre contracandidatele din lupta pentru primul loc în Seria C, Unirea Bascov, s-a împiedicat pe propriul teren în fața Universității Craiova. Trupa din Bănie s-a impus, oarecum surprinzător, pe terenul formației argeșene cu scorul de 2-0.

Situația din clasament

După disputarea celor opt meciuri din cadrul etapei a IX-a a Seriei C, Flacăra Horezu și-a îmbunătățit simțitor situația din clasament. Echipa pregătită de antrenorul Adi Popa a urcat pe primul loc în clasament, depășind echipele care ocupaseră până acum fotoliul de lider. Totuși, lupta la vârful clasamentului rămâne foarte strânsă, diferența dintre echipele de pe locurile unu și șase fiind de numai patru puncte. Vă prezentăm clasamentul primelor șase clasate: Flacăra Horezu – 20p, ACS Municipal Brașov – 19p, Turris Oltul Turnu Măgurele – 18p, Unirea Bascov – 18p, FC Voluntari II – 16p, ACSO Filiași – 16p.

Rezultatele etapei a IX-a

AFC Astra II – FC Voluntari II 0-6
ACSO Filiași – ACS Municipal Brașov 2-4
AFC Hermannstadt II – Viitorul Domnești 5-0
Unirea Bascov – Universitatea Craiova 0-2
CSM Alexandria – FC Pucioasa 2-0
CSU Craiova II – Atletic Bradu 0-1
Flacăra Horezu – Turris Turnu Măgurele 1-0
Sporting Roșiori – Flacăra Moreni 1-0