Victima doctorului Ploscaru – medicul Bărbulescu face primele declarații


„În data de 16.01.2016, am fost implicat într-un eveniment nefericit ce a avut loc în incinta Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. În jurul orelor 11.45 am intrat în Sala nr. 1 a Blocului Operator al SJU Vâlcea, sala în care dl. dr. Ploscaru Constantin efectua o mică intervenție chirurgicală – extirparea unui chist sebaceu. În momentul în care, în calitatea mea de medic coordonator al Blocului Operator al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, l-am întrebat pe dl. dr. Ploscaru de ce a ocupat sala de operație nr. 1 a unui spital județean de urgență cu o intervenție chirurgicală minoră, intervenție ce nu reprezenta o mare urgență și care putea fi efectuată fără probleme în ambulator, am fost agresat de către dl. dr. Ploscaru Constantin cu un obiect tăietor, acesta provocându-mi o rană în regiunea laterocervicală stângă. Atât doresc să declar în acest moment pentru mass-media până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate”.

Cu stimă,
Bărbulescu Emil