Viceprimarii Râmnicului își dau contre în „războiul salubrizării”


• Cocoș: „Romprest a demonstrat că are dotările necesare”
• Vârlan: „Demonstrația a fost o greșeală”

Cei doi viceprimari ai Râmnicului nu cad de acord nici când vine vor­ba despre noua societate care se ocupă cu prelu­a­rea deșeurilor din muni­cipiu, Romprest, sau, mai degrabă, cu defilarea ma­și­nilor firmei, care a avut loc zilele trecute. „De­mon­strația motorizată s-a fă­cut cu Poliția Locală, pen­tru a nu exista vreun inci­dent. A fost o demon­strație, o defilare prin care societatea a arătat că are dotările necesare desfășurării activității. Deocamdată, nu au stație proprie de sortare a deșeurilor. Există un contract de colaborare cu altă firmă, dar, după șase luni, au de gând să aibă propria stație”, a precizat, vicele, Vasile Cocoș (foto sus), referindu-se la defilarea, de zilele trecute, cu mașinile din dotare, a noii firme de salubrizare.
varlan_eduard1„Nu mă interesează câte mașini au; important e să facă curat. Demonstrația, din punctul meu de vedere, cred că a fost o greșeală. Pe nimeni nu interesează mașinile, câte sunt în dotare, ci să facă curat. În plus, trecând prin fața Primăriei, a fost eclipsat un lucru bun: acea expoziție de tablouri”, a precizat, la rândul său, vicele Eduard Vârlan (foto jos).