Vești proaste pentru administratorii de bloc penali: Asociaţiile de proprietari vor fi obligate să afişeze modalitatea de calcul a cheltuielilor de întreţinere


Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care asociaţiile de proprietari sunt obligate să afişeze modali­ta­tea de calcul al cheltuielilor de în­treţinere pentru fiecare apar­ta­ment. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 230/2007 privind înfiinţarea, or­ga­nizarea şi funcţionarea aso­cia­ţiilor de proprietari a fost adop­tat cu 276 de voturi „pentru” şi două abţineri. Acesta prevede că asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a chel­tuielilor, modalitatea de cal­cul în urma căruia au rezultat su­mele lunare de plată. Modalita­tea de calcul va conţine şi va ară­ta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprie­tari. Potrivit proiectului, neînde­pli­nirea acestor obligaţii se sanc­ţio­nează cu amendă de la 500 de lei la 3.000 de lei. Actul nor­ma­tiv a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. Asociaţiile de pro­prie­tari au, aşa cum stabileşte Legea nr. 230/2007, mai multe cheltuieli, după cum urmează: chel­tuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară ac­­ti­vităţi în proprietăţi indivi­duale; cheltuieli pe consumuri in­di­viduale; cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de su­prafaţa utilă a proprietăţii indi­vi­duale; cheltuieli pe beneficiari, afe­rente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asocia­ţiei de proprietari; cheltuieli pe consumatori tehnici; cheltuieli de altă natură. Suma ce priveşte proprietatea comună a fiecărui proprietar din cadrul condomi­niu­lui este stabilită şi repartizată pro­porţional cu cota-parte indi­viz­ă din proprietatea comună. „Chelt­uielile efectuate de aso­cia­ţia de proprietari pentru plata unor servicii de utilităţi publice sau de altă natură, legate de pro­prietăţile individuale din con­do­miniu şi care nu se facturează individual pe fiecare dintre aces­tea, se repartizează după ace­laşi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului în­che­iat cu furnizorul respectivului serviciu”, este punctat în actul normativ amintit.