VEȘTI BUNE PENTRU RÂMNICENII PLIMBĂREȚI: municipiul va ieși de sub incidența restricțiilor de week-end!


Alarmați probabil de numărul mare al persoanelor care și-au pierdut viețile în ultimele 30 de zile în Vâlcea (aproximativ 80 de persoane), dar și «vânați» mereu de patrulele de poliție, râmnicenii și-au mai rărit ieșirile la ceas de seară târzie sau în plină noapte. Au învățat să poarte mai mult timp masca de protecție în spațiile publice deschise și închise, să se spele mai des pe mâini, au stat mai mult timp în acasă, iar după cele câteva săptămâni trecute de la închiderea școlilor efectele pozitive încep să se vadă! Județul a ieșit de sub codul roșu, rata de infectare apropiindu-se de două cazuri noi de infectare la fiecare mie de locuitor (calculate pentru ultimele 14 zile).
Însă, veștile și mai bune vin pentru râmniceni. Rata de infectare din municipiu a scăzut până la 3,5 la mie (în ziua de marți), fiind de așteptat ca aceasta să «coboare» și mai mult odată cu depășirea «valului trei» al pandemiei de Coronavirus. Vineri, autoritățile județene vor anunța în mod oficial noua rată de infectare la nivelul municipiului. Cum aceasta va fi, cel mai probabil, mai redusă de 3,5 la mie, Râmnicul va ieși de sub incidența restricțiilor care afectau serile de week-end (vineri, sâmbătă și duminică) pentru râmnicenii pasionați de plimbări și de shopping. Sigur, mai sunt unii care ies să își plimbe pisica în jurul blocului la miez de noapte, dar aceasta este altă poveste!