Vești bune pentru râmnicenii petrecăreți: terasele rămân deschise până în miez de noapte!


Primăria Râmnicu Vâlcea îi informează pe cetăţenii municipiului şi pe deţinătorii de afaceri din domeniul HoReCa despre faptul că, la acest moment, nu consideră necesară o restricţionare după ora 23.00 a programului de funcţionare a teraselor şi a unităţilor de acest gen din oraş. Decizia vine în condiţiile în care se respectă toate celelalte reglementări referitoare la menţinerea distanţării de siguranţă şi purtarea corectă a măştilor de protecţie. Premisele care stau la baza acestei decizii ţin de faptul că numărul de infectări cu coronavirus strict la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea este unul relativ redus. În plus, acest sector economic a fost şi aşa extrem de afectat de restricţiile impuse până acum în contextul declanșării pandemiei de Covid-19.
În cazul în care se vor impune măsuri de limitare a programului de funcţionare a unor astfel de unităţi sau a altor structuri de agrement, decizia poată să fie luată, la fel că şi în alte judeţe, numai de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

 

Poliția Locală va supraveghea vecinătatea ștrandului din Ostroveni

 

Referitor la Ştrandul Ostroveni, se permite în continuare desfăşurarea activităţii cu respectarea normelor de siguranţă în vigoare. Totuși, există o menţiune care îi priveşte pe vizitatorii ştrandului din alte judeţe care campează ilegal în zonele împădurite din vecinătatea Bazei de Agrement. În acest caz, Poliţia Locală Râmnicu Vâlcea va derula acţiuni sistematice de îndepărtare şi chiar sancţionare a acestora.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea