Vești bune pentru peste 1.000 de elevi din Râmnic: au fost finalizate lucrările de la Școala „Take Ionescu”


Miercuri, 20 noiembrie, la orele prânzului, au fost inaugurate lucrările de modernizare realizate în ultimele luni la terenul de sport şi la curtea Şcolii Gimnaziale „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea. Prezent la inaugurare alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, primarul Mircia Gutău a declarat că această unitate şcolară de mare valoare din Râmnicu Vâlcea merită tot sprijinul din partea administraţiei locale, iar atenţia acordată bunei gestionări şi modernizării unităţilor şcolare administrate de municipalitate va continua.

Peste 1.000 de elevi sunt beneficiarii direcți ai acestor investiții

Totodată, edilul-şef a felicitat constructorul şi a mulţumit şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea pentru buna colaborare de care a dat dovadă, atitudine ce a dus la finalizarea multor proiecte complexe în domeniul învăţământului preuniversitar. Gazdă a evenimentului, directoarea acestei instituţii, prof. Florina Soare, a mulţumit conducerii primăriei pentru implicarea permanentă pe care a dovedit-o în modernizarea spaţiilor de care beneficiază cei peste 1.000 de elevi ai şcolii. De precizat că, începând cu anul şcolar 2019/2020, o dată cu transferul către Şcoala „Take Ionescu” a unui imobil din vecinătate, deţinut anterior de Primăria Râmnicului, şi mutarea aici a claselor pregătitoare, această unitate de învăţământ a revenit la o stare de normalitate pe care nu a mai cunoscut-o în ultimele decenii: toţi elevii învaţă doar în schimbul de dimineaţă!
Sursă foto: Primăria Râmnicu Vâlcea
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea