Vești bune pentru fermieri


Un comunicat oficial de presă anunță că beneficiarii Măsurii 214 – Pachetul 4: Culturi verzi vor primi diferenţa din cuantumul SAPS şi din plăţile compensatorii de agro-mediu după finalizarea celui de-al doilea control APIA în teren. Potrivit datelor statistice, ofi­ciale, 6.643 de fermieri care au accesat în 2013 Măsura 214 – Pachetul 4: culturi verzi îşi vor primi integral subvenţiile pe suprafaţă abia după finalizarea tuturor controalelor APIA în cadrul acestui Pachet. “În conformitate cu prevederile art. 9, alin.1 din Regulamentului (UE) nr. 65 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regula­men­tului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală: «Nu se efectuează nici o plată legată de vreo măsură sau de vreun ansamblu de operaţiuni care intră în sfera de aplicare a prezentului titlu înainte de finalizarea controalelor asupra măsurii sau a ansamblului de operaţiuni în cauză cu privire la criteriile de eligibilitate»”, ne-a comunicat Serviciul Relaţii cu Publicul şi Comunicare al Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Fermie­rii trebuie să respecte criteriile de eligibilitate și indicatorii (modalitatea de control) prevăzuți în sistemul de sancțiuni pentru măsura 214 – Plăţi de agromediu, prevăzut în anexa 2 din Ordinul nr. 174 din 3 aprilie 2013. Un prim control APIA a fost efectuat în toamna anului trecut, pentru a verifica dacă solicitanţii incluşi în eşantionul de control au respectat cerinţele de management prevăzute de Pachetul 4, două dintre aceste cerințe fiind: semănarea cul­turilor verzi (mazărea, măzărichea, porum­bul, rapiţa, muştarul, floarea soarelui, lupinul, sulfina) până la sfârşitul lunii septembrie şi aplicarea acestui pachet pe maximum 80% din suprafaţa de teren arabil aparţinând fermei. Beneficiarii Măsurii de agromediu 214 – Pachetul 4 vor fi supuşi unui al doilea control în teren pentru a verifica dacă biomasa for­mată a fost încorporată în sol în perioada 15.02. – 31.03. “Biomasa formată trebuie să fie încorporată în sol cel târziu până la finalul lunii martie. Lucrările agricole necesare pentru următoarea cultură pot începe doar după ce s-a realizat această operațiune”, după cum ne-a informat APIA. Agenţia de Plăţi a extras deja din baza de date eşantionul de control pentru vizita în teren, care se va efectua în această primăvară. Trebuie spus că beneficiarii măsurilor de agromediu – Pachet 4 – culturi verzi au beneficiat până acum de următoarele plăți: în perioada sep­tembrie – octombrie 2013 s-a acordat avansul aferent Campaniei 2013 pentru măsurile delegate din Axa II, avans reprezentând 75% din totalul sumei cuvenite; în perioada octom­brie – noiembrie 2013 au beneficiat de avansul SAPS – Campania 2013, avans reprezentând 50% din total sumă cuvenită. Termenul limită de efectuare a plăţilor pentru campania 2013 este data de 30 iunie 2014.