VEȘTI BUNE PENTRU DASCĂLII VÂLCENI care au participat la examenul de definitivat


• după publicarea primelor rezultate, rata de promovare în județul nostru este peste media națională
Conform informațiilor oferite de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, date publicității miercuri după orele prânzului, rata de promovare înregistrată în județul nostru a candidaților care au participat la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) este 77,14%. Această rată de promovare este valabilă înainte de soluționarea contestațiilor.

Media minimă cu care poate fi promovat examenul de definitivat este 8!

„Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în județul Vâlcea, în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 77,14%. Acesta este peste procentul înregistrat la nivel național, de 72,90%. Rezultatele obținute de candidați au fost publicate pe 21 iulie 2021 de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicate. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 81 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului”, ne-au informat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.

În Vâlcea nu a existat dascăl eliminat pentru fraudă

La proba scrisă din această sesiune, în județul nostru au fost prezenți 118 candidați. Dintre aceștia, 13 de candidați s-au retras. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă și nu au existat lucrări anulate în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 105 candidaţi cu lucrări evaluate, 81 de candidați au obținut note de examen situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, trei candidaţi au fost notați cu 10 la toate probele, obținând, evident, medie maximă la examen.
După soluționarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi publicate, în data de 28 iulie 2021, în centrul de examen de unde a provenit candidatul, pe www.definitivat.edu.ro și pe site-ul IȘJ Vâlcea, Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși au fost:
• Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii (65 candidați);
• Educație fizică și sport (17 candidați);
• Limba și literatura română și matematică, metodica predării limbii și literaturii române/ comunicării în limba română și metodica predării matematicii/ matematicii și explorării mediului în învățământul primar (15 candidați).
Biroul de informare al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea