Vești bune pentru cei interesați de „Prima Casă”


• Guvernul anunță continuarea programului cu o dobândă mai mică
Ultima ședință a Executivului din 2015 a adus vești cât se poate de bune pentru persoanele fizice din România interesate de achiziționarea unei locuințe prin „Prima Casă”. Gu­ver­nul a stabilit continuarea progra­mu­­lui pentru anul care tocmai a în­ce­put, alocând un plafon total de garan­tare de 1,5 miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri adoptate pe 30 decembrie. Din acest plafon total, suma de 200 de milioane de lei va fi eliberată ca urmare a rambursărilor creditelor la scadență și/sau anticipate, a lichidării creditelor acordate inițial în cadrul programului în vederea acordării de garanții pentru achiziționarea sau construirea unei noi locuințe.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, prin actul normativ adoptat în ultimele zile ale lui 2015, va fi diminuată rata dobânzii prin reducerea marjei maxime aplicate ROBOR, de la 2,5% la 2%. Noul nivel al costurilor totale se va aplica tuturor solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului „Prima Casă” aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern.
„De la lansarea programului, în 2009, până în prezent au fost acor­date peste 166.000 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3.202 mi­li­oane de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. În cursul acestui an, au fost emise 30.070 de ga­ranții în valoare de 2.522,9 milioane de lei. Garanţiile pentru creditele des­ti­nate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acor­dă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.