Vești bune după primele trei luni din 2019: veniturile bugetului de stat au crescut cu 12,5%


• față de perioada similară a anului trecut
Chiar dacă prin România există destui «clarvăzători» care anunță crize economice în fiecare an, sau chiar mai des de atât, statisticile economice îi «bat» pe aceștia cu argumente de necontestat. Spre exemplu, recent, Ministerul de Finanțe a oferit date din care reiese că, în primele trei luni din 2019, veniturile la bugetul de stat au crescut cu 12,5% în comparație cu perioada similară a anului trecut. Mai mult, comparând același interval de timp, rezultă că au sporit și încasările din contribuțiile de asigurări (+21,9%), sumele provenite din accize (+16,8%), dar și veniturile din Taxa pe Valoarea Adăugată (+14,8%).
Aceste cifre, cât se poate de încurajatoare și care, probabil, vor închide gura multor critici din Opoziție, au fost analizate de un specialist al cifrelor, Mircea Drăghici (foto alăturat). Prin intermediul unei postări de vineri, 3 mai, pe o rețea de socializare, trezorierul PSD a oferit următoarele explicații pe marginea acestui subiect: „Ministerul de Finanțe confirmă încă o dată ceea ce românii știu deja: în timp ce opoziția amenință România cu intrarea în recesiune de 2 ani, lună de lună, noi ducem la capăt un program de guvernare care crește această țară, de la an la an. În primele 3 luni din 2019, veniturile bugetului de stat au crescut cu 12,5% față de anul trecut. Mai important însă e că acestea au crescut sănătos, ajutate de încasările din contribuțiile de asigurări (+21,9%), accize (+16,8%) și TVA (+14,8%)”.

℗ Articol de promovare ℗