Vești bune de la Costi Rădulescu: „Guvernarea PSD a deblocat banii europeni înghețați pe timpul lui Dacian Cioloș!”


• fonduri în valoare de peste un miliard de euro vor fi folosite pentru drumurile județene din întreaga țară
Chiar astăzi, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Costi Rădulescu, a venit cu vești cât se poate de bune pentru mulți dintre locuitorii județului (mai ales pentru șoferii care se plângeau, în mod justificat, că își «rup» mașinile pe drumuri). Conform celor precizate de către șeful județului, Ministerul Fondurilor Europene a identificat un mecanism prin care poate debloca suma de un miliard de euro (fonduri europene), bani care să fie utilizați pentru proiectele de infrastructură județeană.
„Accesarea efectivă a acestor fonduri începe din ianuarie 2018, iar lucrările trebuie finalizate în cinci ani. ceea ce înseamnă că toate drumurile județene din țară vor fi refăcute. Cred că prin acest demers arătăm că noi, cei din PSD, știm să guvernăm țara, inclusiv prin faptul că generăm proiecte majore și atragem fonduri europene”, a declarat președintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu.

CJ Vâlcea a depus documentația pentru trei proiecte aprobate spre finanțare

În același context, președintele Consiliului Județean Vâlcea a oferit și alte informații de utilitate pentru locuitorii județului nostru: „După cum am mai informat cetățenii județului Vâlcea, Consiliul Județean a depus documentația aferentă celor trei proiecte selectate spre finanțare, în cadrul POR 2014-2020: «Modernizare DJ 703G Jiblea – Sălătrucel – Berislăvești – Robaia – limită județ Argeș», în lungime de 12,65 km; «Modernizare DJ 678 A DN 64 (Tătărani) Bratia Vale – Cocoru – Dealu Mare – Predești – Corbii din Vale – Popești – Ginerică – limită județ Argeș», în lungime de 26,868 km; «Modernizare DJ 678 limită județul Olt – Drăgoești – Casa Veche – Drăgioiu – Galicea – Bratia – Cremenari – Bercioiu – Ruda – Bârsești – Barza – Budești (DN 7) județul Vâlcea», în lungime de 38,554 km. (…) Voi monitoriza personal toate formalitățile, astfel încât județul Vâlcea să acceseze fondurile pe care le-am solicitat pentru modernizarea acestor drumuri”, a completat, optimist, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Costi Rădulescu.