Veste excelentă pentru iubitorii fotbalului: CSM – Pandurii se joacă în Zăvoi!


• intrarea spectatorilor este liberă
Așa după cum vă informam recent, jucătorii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea vor susține, vineri, cel mai important meci amical din pauza competițională. Elevii antrenorului Alexandru Pelici se vor duela cu gorjenii de la Pandurii Târgu Jiu, într-un meci în care Vâlcea vrea să arate că poate să facă față unei prim-divizionare.
Vestea excelentă pe care au primit-o iubitorii fotbalului din județul nostru este aceea că partida la care facem referire, programată inițial pe cochetul stadion din orașul Rovinari, va avea loc în Râmnicu Vâlcea. Astfel, mâine, cu începere de la ora 12.00, stadionul din Parcul Zăvoi va găzdui acest joc foarte interesant dintre CS Municipal și Pandurii.
„Conducerea clubului nostru a ajuns la un acord cu oficialii de la Pandurii Târgu Jiu și meciul amical de vineri, ora 12.00, va avea loc pe stadionul municipal din Zăvoi! Intrarea este gratuită și Viperele Albastre speră la o prezență cât mai numeroasă, având în vedere că vor fi prezente toate vedetele formației din primul eșalon!”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al grupării râmnicene.