Veniți la „Ubu rege”! Implicați-vă în campania „Artiștii pentru artiști”


În această perioadă, în multe teatre din România se derulează Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”. Campania a fost iniţiată de Uniunea Teatrală din România (UNITER) în anul 2002 cu scopul sensibilizării opiniei publice în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de existenţă şi sănătate din toată ţară.
Acestei campanii i s-a alăturat și Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Astăzi, în Sala Mare a teatrului, cu începere de la ora 19.00, are loc spectacolul „Ubu rege”. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari – 7 lei. Într-un mesaj emoționant și sincer, actrița Dorina Chiriac, mesagerul de anul acesta al acestui important demers social, spunea: „Retragerea din scenă inseamnă retragerea din viață. Lumea în care trăim a așezat absurd artistul în rând cu alte ocupații din care te retragi la timp, pentru odihna binemeritată. Artistul nu își caută odihna. Lumea trebuie să-și schimbe atitudinea. Dar pană atunci, putem să reparăm. Eu pot, și poți și tu! Te aștept la teatru! Eu voi fi acolo! Cumpără un bilet la spectacolele din programul Campaniei UNITER «Artiştii pentru Artişti» și vei fi început chiar tu schimbarea!”
Anul trecut, suma de 91.200 lei (provenită din vânzarea de bilete si donații) a fost baza financiară a suportului oferit artiștilor cu probleme de viață. Sub semnul solidarității de breaslă, 33 de instituții de teatru din București și din țară au programat spectacole ale căror încasări se direcționează către Fondul de Solidaritate Teatrală. Campania „Artiştii pentru artişti” este un program anual constant al UNITER, cu derulare continuă, având ca punct de vârf intervalul martie – aprilie.