Venit din Italia și bine băut, a provocat un accident în Râmnic


Astăzi dimineață, în jurul orei 06.00, polițiștii au fost sesizați prin 112 că pe strada Râureni din municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit ca, un bărbat de 32 de ani din localitate, în timp ce se deplasa pe strada amintită, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit un alt autoturism ce circula din sens opus.  Fiind testat cu aparatul alcooltest, s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deoarece venise din Italia de pe data de 09 martie, s-a mai stabilit că acesta nu a respectat obligația de izolare la domiciliu pe o perioada de 14 zile.
I s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenta băuturilor alcoolice și zădărnicirea combaterii bolilor. Bărbatul a fost transportat la spital cu o ambulanță specială pentru astfel de cazuri, ulterior acasă pentru izolare.