Vegetație uscată în flăcări, la Grădiștea


Luni după-amiază, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Grădiştea. Până la stingerea incendiului, au ars aproximativ 0,5 hectare de vegetaţie uscată. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, se pare a fi utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.