„Vâlcenii trebuie să aibă încredere în Guvern şi în premierul Victor Ponta”


coca_laurentiu1• declară parlamentarul vâlcean Laurenţiu Coca
 

Întrebat ce va face în perioada următoare şi ce se va întâmpla cu Oltchimul şi carierele de la Berbeşti şi Alunu, senatorul vâlcean Laurenţiu Coca a declarat: „N-o să plec în concediu, chiar dacă este vacanţă parlamentară, şi o să fac tot posibilul să trec prin cele 42 de localităţi, care fac parte din colegiul pe care îl reprezint în Parlament. O să discut cu administraţiile locale şi cu cetăţenii din aceste localităţi, să vedem ce pro­bleme sunt, ce soluţii găsim pentru rezolvarea acestora și să-i sprijin cât îmi stă în pu­tin­ţă. Sunt preocupat şi solidar de problemele concetăţenilor noştri de la Oltchim, de ase­me­nea, sunt preocupat şi solidar în ceea ce priveşte viitorul celor două cariere de la Ber­beşti şi Alunu. Nu trebuie să uite nimeni de aceste probleme, pentru că eu sunt primul care nu uit, că am lucrat acolo 11 ani şi sunt legat de acele cariere. Sunt foarte interesat de ceea ce se întâmplă. Eu sunt convins că, după toate aceste sacrificii făcute de cei de la Oltchim, Guvernul va demonstra că acest colos industrial va rămâne, de asemenea, ca­rie­rele de la Berbeşti şi Alunu vor rămâne în funcţiune şi ele, pentru că acesta este in­te­resul comun al tuturor. Este clar că trebuie să reparăm ceea ce au stricat alţii în 10 ani. Suntem convinşi că oamenii nu mai au răbdare, dar îi asigurăm că tot ceea ce fa­cem, facem în slujba lor şi trebuie să aibă încredere în Guvern şi în premierul Victor Ponta”.