Vâlcenii sunt așteptați la cursuri gratuite de limbi străine


Secția „Carte în Limbi Străine” a Bibliotecii Județene Vâlcea organizează, prin reprezentanții ei și voluntarii sosiți în județul nostru de pe alte meleaguri, noi cursuri de limbi străine. Acestea se desfășoară la sediul Bibliotecii Județene. Programul pentru luna martie este următorul:
Lunea – Limba Spaniolă (între orele 17.00 – 18.00) și Limba Italiană (18.00 – 19.00)
Marţea – Limba Franceză (17.00 – 18.00) și Limba Turcă (18.00 – 19.00)
Miercurea – Limba Spaniolă (17.00 – 18.00) și Limba Italiană (18.00 – 19.00)
Joia – Limba Franceză (17.00 – 18.00)
Cursurile la care facem referire sunt derulate prin intermediul proiectului „Volunteca”, în cadrul căruia Secţia „Carte în Limbi Străine” are ca partener Asociaţia „Youth on the Move”. Cursurile sunt predate de voluntarii străini, iar accesul persoanelor interesate este permis în mod gratuit. Voluntarii din Turcia sunt veniţi prin proiectul „Key to Move”.
Informațiile prezentate ne-au fost oferite de către Corina Bedreagă, imagine și PR în cadrul Serviciului Informare – Cooperare Europeană al Bibliotecii Județene.