Vâlcenii s-au mobilizați la vot


UPDATE: La ora 19.50, prezența la vot crescuse la 40,23%, ceea ce înseamnă că votaseră peste 134.000 de vâlceni. În Râmnicu Vâlcea, se prezentaseră la urne 37,5% din votanți. 638 de vâlceni au solicitat urna mobilă. Un electorat mai însemnat se înregistrează, la nivel de municipiu Râmnicu Vâlcea, la secțiile de votare de la: Liceul de Silvicultură și Protecția Mediului – 62%, Colegiul Lahovari – 49%, urmat cu procente de 39%: Colegiul Energetic, GPP Nord 2, Liceul Henri Coandă.

UPDATE: La ora 17.20, prezența la vot, în Vâlcea, era de 33,17%, ceea ce înseamnă că votaseră 111.032 de persoane. În Râmnicu Vâlcea, prezența era de 30,33%, peste 30.000 de râmniceni ieșind la vot. Cei mai mulți cetățeni care și-au îndreptat pașii către secțiile de vot sunt din Lădești – 55% și Scundu – 47%, urmați de cei din Băile Govora, Mitrofani, Stănești. În Călimănești, votaseră 31% din alegători, în Băile Olănești – 37%, în Brezoi – 28%, în Câineni – 29%, la Horezu – 37%.

La ora 11.25, prezența la vot, în județul Vâlcea, era de 11,51%, 38.495 persoane prezentându-se la urne, în cele 430 de secții de votare. În Râmnic, Horezu, Băile Olănești și Călimănești, procentul electoraților depășea 12%, în timp ce-n Băile Govora votaseră 17%. În Râmnicu Vâlcea, prezență mare de votanți se înregistrase la secțiile de votare de la: Liceul Sanitar, GPP Nord 2, Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Școala Gimnazială I.Gh. Duca, Școala Take Ionescu, Școala Fețeni și Școala nr.4. Până la această oră, urna mobilă a fost folosită de 16 persoane.